Domnica

Recent a apărut de sub teascurile ultramoderne ale tipografiei, al optulea volum de versuri al arădencei Domnica Pop, carte intitulată Drumul de unde, Editura Trinom Arad, 2015. Le vom dezvălui şi pe celelalte şapte de dinainte, pentru a uşura sarcina cititorului interesat de această originală şi sensibilă poetă română, trăitoare în oraşul Arad: Clepsidra cu stele, Editura Mirador Arad, 2009; Rodia de rubine,  Ed. Mirador, 2010; Clipe de tăcere, Ed. Concordia Arad, 2011; Albastru, Ed. Mirador, 2011; Frica, Ed. Mirador, 2012; Podul de hârtie, Ed. Mirador,2013 şi Mecanica frigului, 2014, carte apărută în regie proprie.

Cartea de faţă, „Drumul de unde“, se deschide cu un poem (Unda 1) dedicat poetului Lucian Suciu, un foarte interesant haijin, dispărut prea repede şi prea discret din viaţă şi pe care Domnica Pop îl aprecia peste măsură, ea însăşi fiind o haijin (cuvântul n-are gen) de mare forţă. Îl reproduc în întregime:  „după ce/s-a pierdut/căuta/inimi de haiku/în toate dimineţile//ca un clopot/tulburat de sunet/regurgita foneme//cîndva/a avut fericiri//acum/nu mai contemplă/la geam.“

Poeta vine în această carte cu teme preferate ei, toate gravitând în jurul  propriei vieţi materiale, virtuale sau închipuite: deşertăciunea, scurgerea ireversivilă a  timpului, moartea vinovată şi nevinovată, copilăria, familia, creaţia, autoanaliza, filozofia vie.

Viaţa, Trecerea este pentru poetă un drum dalat cu unde mişcătoare, nesigure, dar pe care nu le poate ocoli, făcând adevărate exerciţii de echilibristică, uneori chiar  exhibiţii – decente, totuşi –  ca să o poată trece şi petrece. Ca în mai toate cărţile sale, memoria poetei este şficuită de dramele copilăriei, presiuni şocant percepute acum, la maturitate: „băteam în cuie/o copilărie“ (Unda 9); „roletele s-au rupt/de ziua mea//din senin“ (Unda 12). De altfel Domnica Pop nu vede în copilărie doar un început, un prim-capăt al existenţei, pentru ea copilăria este (poate fi) chiar sfârşitul. Iată un superb poem care face aluzie la celebra fetiţă cu chibrituri a lui Hans Christian Andersen şi care confirmă bănuiala: „moartea este/în caseta cu bijuterii//moartea este/în dulapul de haine//moartea este/în poşeta albă//peste tot este//chiar/în chibriturile/lui Andersen (Unda 47).

Contemplarea sinelui, disecarea nemiloasă, sub lupa măritoare a oglinzii, este o crâncenă autoanaliză publică, într-o Agora burduşită de inşi nemiloşi, avizi de spectacol, o analiză a neferictului şi tristului Eu: „lumea m-a obligat/în oglindă/să vorbesc//acum/între noi un aer/de hîrtie haşurată/difuzează//Zig-zaguri/de îndoială//Cruci“ (Unda 19). Sau: „camera de scris/are cheie/şi-o uşă/în oglindă“ (Unda 23). Poeta, sau imaginea ei din oglindă, se teme de ceva (oare de ce?) se autoizolează, căutând scăparea (scăparea de ce, de cine?): „–Te uneşti cu lumea, Domnica?/-Încerc./Uneşte-te cu lumea!/Mă unesc cu lumea!//şi pun pe faţă/machiajul“ (Unda 30). Căutând perfecţiunea şi negăsind-o, poeta se simte inutilă, sfârşită, găsindu-şi scăparea doar în credinţă: „de-o vreme/ nu mai cresc/în pentagramă//aşteptările se restrâng/în jurul gâtului/fular de postav//port în buzunar/rozariul slavei/ca pe un pumn/de pastile//totul e om“ (Unda 32).

Tristă, dezamăgită de parcursul drumului existenţei, Domnica Pop îşi încheie parcursul cărţii cu deznădăjduitul poem, Unda 80: „eu/sînt mai mult/decît/nouăzeci şi nouă/la sută/nuclee goale//eu//sînt restul/revendicat de//Unu“.

„Drumul de unde“ al poetei Domnica Pop este o carte plăcută de parcurs de către cititor, carte dalată cu 80 de unde-enigme, ceea ce o face cu atât mai atractivă, mai incitantă.

Este de apreciat efortul Editurii Trinom Arad, care a publicat o carte frumoasă, plăcută, care onorează orice raft de bibliotecă.

Recomandările redacției