Lipsa de polițiști cu care se confruntă Ministerul de Interne este generată, pe de o parte, de „marea pensionare” vehiculată pentru finele acestui an de aproximativ 5000 de polițiști și de faptul că de-a lungul timpului sistemul de siguranță și ordine publică a fost subdimensionat.

Astfel, lipsesc din funcții, aproximativ 8.000 de polițiști, 4.000 de jandarmi și 4.000 de pompieri. E nevoie de personal pentru protejarea școlilor, ordinea publică, specialiști în prelucrarea dosarelor sau IT-iști.

Prima soluție este promovarea agenților de poliție în funcții superioare, iar în locul agenților de poliție să vină elevi care sunt absolvenți de școli de poliție, agenți sau ofițeri. O a doua sursă: sunt mulți pensionari care au ieșit tineri din Poliție. Ultima sursă de personal este, în viziunea ministrului, o sursă externă. ”Avem nevoie de psihologi în Poliția Română, de polițiști cu experiență. Vă dau un exemplu legat de infracțiunile cibernetice: un IT-ist care este bine pregătit și dorește să intre în Poliție și Poliția are nevoie pe acest domeniu, de infracțiuni cibernetice, îl putem lua în Poliție gata pregătit, profesionalizat, și cu o satisfacție financiară pe măsură, că altfel nu vine”, spune ministrul.

În anul 2016 au fost scoase la concurs câteva mii de locuri pentru angajări din sursă externă pentru a acoperi o parte din deficitul existent la nivelul MAI. Între timp din cauza pandemiei școlile postliceale au suspendat admiterea și stau în continuare sub semnul întrebării viitoarele examene, iar deficitul de personal s-a accentuat.

Un alt aspect ce trebuie luat in considerare este și modul actual de pregătire al elevilor din școlile postliceale, care au suspendat cursurile odată cu venirea pandemiei, au fost trimiși să execute practica și au trecut la modelul lecțiilor online.

În aceste condiții nu ne putem aștepta la o majorare a cifrei de școlarizare pentru reducerea deficitului de personal și o soluție viabilă ar fi scoaterea la concurs a posturilor vacante prin examen pentru încadrare directă din sursă externă.

Condițiile legale de recrutare din sursă externă pentru persoanele care intenționează să dobândească statutul de polițist sau cadru militar în Ministerul Administrației și Internelor, precum și pentru persoanele care intenționează să susțînă examen de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne sunt următoarele:

· să aibă cetățenia română și domiciliul în România;

· să cunoască limba română scris și vorbit;

· să aibă capacitate deplină de exercițiu;

· să fie declarat „apt” din punct de vedere medical, fizic și psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică și psihică sunt efectuate de structurile de specialitate ale Ministerului Administrației și Internelor;

· să aibă vârstă de minimum 18 ani împliniți, iar în cazul candidaților la concursurile de admintere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor, să îi Îndeplinească în cursul anuluiin care participa la concurs;

· să aibă studii corespunzătoare cerințelor postului pentru care candidează, iar candidații la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovadă absolvirii se face cu diplomă sau cu adeverință din care să rezulte faptul că au susținut și promovat examenul de bacalaureat;

· să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate;

· să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni, cu excepția situației în care a intervenit reabilitatrea;

· să nu fi fost destituite dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;

· nu au desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege;

· îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 10, alin. 3 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului , cu modificările și completările ulterioare;

îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcției publice cu statut special. În condițiile în care Ministerul Public face deja acest gen de angajări la nivelul Penitenciarelor din țară, varianta sursei externe pare cea mai plauzibilă. Vă vom ține la curent cu privire la deciziile ministerului în acest sens.

Recomandările redacției