Doi pași greșiți a făcut FC U Craiova 1948 în primele 11 etape și ambii în fața unor echipe din județul Arad. Primii care i-au încurcat pe elevii lui Trică au fost cermeianii, pentru ca astăzi să vină rândul celor de la Progresul Pecica să-i împiedice puțin pe olteni în drumul lor spre Liga a II-a. Și au făcut-o tot în deplasare, doar că pe terenuri diferite.
Craiovenii sunt la a treia „casă” în acest tur de campionat, după Turnu Severin și Filiași, urmând debutul pe noua arenă din Târgu Jiu. Aceasta a mai găzduit doar un meci oficial, în care s-a înscris doar un gol (Pandurii – U. Cluj 0-1), pentru ca sâmbătă plasele celor două să rămân neatinse. Sigur, dacă trebuia să fie o câștigătoare, aceasta era FC U Craiova, care a avut destul ocazii clare, în special în repriza secundă.
Între ele am numărat nu mai puțin de patru bare și alte parade ale portarului Victor Gârlea. „Deși ne propunem mereu să scoatem maxim din fiecare meci, suntem mulțumiți de rezultat. Am întâlnit, totuși, o echipă ce beneficiază de cele mai bune condiții cu singurul scop, promovarea în Liga a II-a, cu jucători de calitate pentru acest nivel. Trebuie să recunoaștem că am avut și puțin noroc la barele Craiovei, dar, ca și în viață, munca și seriozitatea trebuie dublată câteodată și de șansă pentru ca reușita să fie totală. Gârlea ne-a salvat și el, dar toți băieții, de la primul la ultimul, și-au adus aportul la acest punct. S-au implicat cu toții, au alergat, s-au bătut pentru fiecare minge, cu siguranță a contat și stadionul pe care s-a jucat acest meci. Când intri pe o astfel de arenă, cu un gazon impecabil și joci pe nocturnă în fața unui număr de spectatori peste media Ligii a III-a, care fac și o atmosferă specială, vrei să te ridici și tu la înălțimea spectacolului și eu zic că am reușit. Așadar, mi-a fost ușor să-mi motivez jucătorii pentru acest meci, iar punctul muncit ne dă moral pentru partidele ce urmează”, a spus Dan Stupar, la finalul partidei de pe „Municipalul” din orașul lui Brâncuși.
Cu Ilan care s-a accidentat miercuri la antrenament și Creța tot în infirmerie de trei săptămâni, antrenorul Progresului a optat pentru Raul Moraru și Tobias Tamaș la capitolul juniori Under 19, într-un compartiment complicat precum centrul terenului. Și ambii
s-au achitat de sarcini. „Nu-mi prea place să vorbesc despre un jucător sau altul, însă e clar că băieții și-au adus contribuția la acest rezultat pozitiv. Ei și tot restul fac parte dintr-o echipă ce era pe o pantă descendentă în urmă cu două-trei săptămâni, iar acum revine, încetul cu încetul, la potențialul ei adevărat”, a adăugat fostul fundaș.
Până la urmă, duelul foștilor colegi de la UTA, Bodea – Szekely nu a mai avut loc și asta pentru că portarul arădean s-a accidentat la spate la încălzire. Atacantul Progresului a intrat și el spre final, fără a-i da de furcă lui Chindriș, înlocuitorul lui Bodea.
Într-o rundă a 12-a cu derby-uri arădene, Sebiș – Lipova și Criș – Cermei, Pecica o găzduiește, vineri, pe Horezu.

Recomandările redacției