Două rezultate de 1-1 s-au înregistrat în startul sezonului de Liga a III-a (seria a IV-a), cu Fortuna Bechicerecu Mic și Progresul Pecica în postura gazdelor și conjudețene în cea a oaspeților. Timișenii nu au putut trece de ACS Poli, iar trupa lui Dan Stupar de Crișul Chișineu Criș, deși în acest ultim caz remiza poate fi considerată bună în condițiile în care s-a jucat 10 contra 11 mai mult de o oră.
În runda secundă, Fortuna și Progresul, de altfel formațiile promovate în această vară pe scena eșalonul trei, din județele Arad și Timiș, vor să spargă gheața la capitolul victorii. „Nu am început chiar cum speram acest campionat, cu un egal pe teren propriu, dar vrem să ne revanșăm sâmbătă. Sigur, e bun și punctul dacă ținem cont de eliminarea lui Wild încă din minutul 25, însă trebuie să începem să și câștigăm meciuri. Am pregătit bine această deplasare scurtă, pe terenul unei formații care, ca și noi, e nou promovată și e și ea puțin dezamăgită de startul avut. Ne va lipsi puțin Ewald, dar sunt fundași care pot să-l înlocuiască cu brio”, susține Dumitru Copil.
Experimentatul mijlocaș al pecicanilor are amintiri frumoase de la Becicherecu Mic, acolo unde promova matematic în Liga a II-a, cu UTA, în vara anului 2015. Însă, în cariera sa, Copil a avut parte și de un episod trist în compania timișenilor. Pe 4 octombrie 2016, „Bătrâna Doamnă” era eliminată din Cupa României chiar de Becicherec, după un meci pe terenul CFR din Timișoara. „Un fotbalist tinde să țină minte mai ales evenimentele fericite, iar cel cu promovarea de la Becicherec chiar a fost ceva special. Sunt amintiri frumoase, dar acum mă interesează doar victoria în tricoul Progresului. Într-adevăr, îmi amintesc și de dușul rece, la propriu și la figurat, din toamna lui 2016, când nu aveam voie să pierdem contra lor, având în vedere că eram echipa de eșalon superior. În fine, sâmbătă va fi un cu totul alt meci, vor fi echipe diferite pe teren, deși, din câte am văzut, Zurbagiu sau Zoran Radu încă evoluează acolo”, a spus tehnicul mijlocaș al „galben-albaștrilor” înainte de Fortuna – Progresul, de sâmbătă, de la ora 18.
Formații probabile:
Fortuna: Costoaie – Hodiș, Soare, M. Toma, Roșie – Oancia, Zurbagiu – Centea, Ferțu, Cluci – Bârză.
Progresul: Gârlea – Ilan, Gabor, Țugulescu, Aldan – Moraru, Arsene – Tiric, Bozian, Copil – Szekely.

Recomandările redacției