moiseCu ocazia amicalelor disputate după încheierea turului Ligii a IV-a, Mihai Petcuț și-a văzut la treabă și câteva dintre posibilele achiziții. De fapt, tehnicianul Progresului Pecica a recunoscut că i-ar lua fără să stea pe gânduri pe Raul Caba, Iosif Gherghel și Alexandru Capătă, care, de fapt,
și-au și dat acordul de principiu pentru pune umărul în retur la promovarea echipei în Liga a IV-a.
De sâmbătă, însă, Petcuț mai are o țintă importantă, în viziunea sa. Mihai Moise s-a despărțit de Național Sebiș și e liber să-și aleagă singur viitorul. „E un fundaș central complet, pe care am avut plăcerea
să-l antrenez sezonul trecut în Liga a III-a. Are calități fizice foarte bune, dar are și caracter cum rar mai găsești la fotbaliștii din ziua de azi. Cu el în apărare potențialul echipei ar crește automat, sper să vină să ne ajute”, a explicat Petcuț.
Pecica mai rămâne în „priză” încă două săptămâni, cele două antrenamente săptămânale urmând să se mute – cel mai probabil – în sală.

Recomandările redacției