O manifestare aparte se va desfășura sâmbătă seara la Pecica. Este vorba de cea de-a șaptea ediție a unei acțiuni interenice cu specific slav, intitulată chiar așa „Seară interetnică slavă“.

Găzduită de de Sala Forum din orașul Pecica și realizată cu sprijinul Primăriei orașului Pecica, acțiunea va începe la ora șapte seara și va cuprinde momente inedite. Muzica va fi din Peregu Mare – Riziko, participanții fiind sfătuiți să vie înveșmântați în costume populare tradiționale. Va fi și un meniu aparte, adică un „meniu slovăcesc“ după cum ne-au precizat organizatorii, prin vocea consilierului de imagine Pavel Sinka.

„Prin aspectul că s-a ajuns la ediția cu numărul șapte dovedește că manifestarea a fost agreată de pecicani și invitații lor“ a punctat acesta în final. (F.B.)

Recomandările redacției