pelerinaj

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în zilele de 4 şi 5 iulie, au fost aduse spre închinarea credincioşilor din parohiile Chişineu-Criş şi Şimand, Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Teodor Tiron de la Mănăstirea Feredeu. Pelerinajul a fost organizat în cadrul manifestărilor dedicate anului 2015 declarat în Patriarhia Română drept „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”  şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii” , dar şi cu prilejul prăznuirii Hramului bisericii din Şimand.

În ziua de 4 iulie, la ora 9,30 racla cu Sfintele Moaşte a sosit la Chişineu-Criş, unde a fost întâmpinată de un sobor de preoţi din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, în frunte cu PC părinte Dumitru Daniel-Mirel, coordonatorul Cercului şi paroh al parohiei Chişineu-Criş I. Împreună cu mulţimea de credincioşi, racla a fost condusă în procesiune până la biserica parohiei Criş I, unde s-a săvârşit Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur, iar la final părintele Teoctist, delegat din partea Mănăstirii Feredeu să însoţească racla cu Sfintele Moaşte a rostit un bogat cuvânt de învăţătură, evocând viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur precum şi pilduitoarele sale învăţături. De asemenea părintele Dumitru Mirel a arătat forţa credinţei ortodoxe pe care o exprimă atât în interiorul, cât mai ales în exteriorul Bisericii o astfel de manifestare, având darul de a întări misiunea Bisericii într-o lume tot mai secularizată.

În seara aceleiaşi zile, la ora 19,00 racla cu Sfintele Moaşte a sosit la Şimand, unde a fost întâmpinată de însuşi Întâistătătorul Eparhiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Dr. Timotei Seviciu, înconjurat de preoţii Para Leonte, Gosta Gabriel, Hurdea Mircea şi Varga Ioan, slujitori ai bisericii din Şimand, şi în prezenţa altor preoţi din cadrul Cercului pastoral-misionar Chişineu-Criş, şi a unui număr impresionant de credincioşi, dintre care foarte mulţi tineri şi copii. După procesiunea de întâmpinare, racla a fost aşezată în biserică şi s-a săvârşit slujba Vecerniei. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură, referindu-se la cinstirea sfinţilor ca şi al cultului sfintelor moaşte, reamintind viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur ca şi chipul dobândirii de părticele ale relicvelor sale în cadrul Patriarhiei Române precum şi cel al eparhiei arădene, adică la Catedrala arhiepiscopală din Arad şi Mănăstirea Feredeu. Chiriarhul a stăruit asupra locului pe care l-a dobândit în conştiinţa poporului nostru împreună cu alţi sfinţi şi îndeosebi cu cei români, având în vedere şi legătura dintre parohia Şimand şi Mănăstirea Feredeu, sub auspiciile anului omagial dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii astăzi, precum şi cel al comemorări Sfântului Ioan Gură de Aur şi a marilor duhovnici din eparhii, a adăugat Înaltpreasfinţia Sa.

Părintele Gosta Gabriel, parohul bisericii din Şimand, a mulţumit Chiriarhului pentru părinteasca purtare de grijă şi pentru faptul că şi în acest an a ţinut să fie prezent la prăznuirea Hramului Bisericii Ortodoxe din Şimand, arătând astfel preţuirea pe care o poartă credincioşilor şi bisericii acestei parohii, cândva fostă reşedinţă de vară a episcopilor arădeni. În contextul „Anului comemorativ al marilor păstori de suflete” au fost pomeniţi şi preoţii martiri Cornel Popescu şi Cornel Leucuţa, slujitori ai Altarului bisericii din Şimand, ucişi în anul 1919 de bandele maghiare pentru credinţa lor în unitatea neamului românesc. S-a adus mulţumire şi Înaltpreacuviosului părinte Arhimandrit Ilarion Tăucean, stareţul Mănăstirii Feredeu, pentru colaborarea şi sprijinul acordat în realizarea acestui pelerinaj, subliniindu-se rolul pe care îl joacă atât parohia cât şi mănăstirea în derularea misiunii Bisericii în societatea contemporană.

Duminică, 5 iulie, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Dr. Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit la Şimand PC părinte Petcuţ Flavius, protopopul Aradului, care a luat parte la Sfânta Liturghie, vorbindu-le credincioşilor despre valoarea nepreţuită pe care Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos o dă fiecărui suflet, căutând să-l salveze din înrobirea faţă de diavol şi de consecinţele acestei înrobiri. La final s-au adus multumiri pentru prezenţă şi pentru cuvântul plin de dragoste şi mângâiere duhovnicească adresat poporului drept-credincios al parohiei. După Sfânta Liturghie, s-a organizat o agapă pentru toţi credincioşii prezenţi la biserică, agapă oferită de către membrii Consiliului şi Comitetului parohial şi al altor sponsori.

„La ora 18,00 a avut loc tot la parohia Şimand, întrunirea Cercului Pastoral-misionar Chişineu-Criş, sub conducerea Înaltpreacuviosului părinte Iustin Popovici, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, prezent la Şimand din Încredinţarea Înaltpreasfinţitului Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. Întrunirea a început cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de obşte în biserica parohială de către cei 17 preoţi prezenţi şi a unui număr impresionant de credincioşi din parohie precum şi din parohiile învecinate. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreacuviosul Părinte Iustin, a vorbit despre legăturile care au existat dintotdeauna între credincioşii din parohiile arădene şi mănăstirile din cadrul eparhiei. Părintele Iustin amintea de procesiunile care se fac în fiecare an spre sfintele mănăstiri, unde credincioşii vin cu multă evlavie, uneori încă din zilele de ajun a marilor sărbători pentru a-şi aduce jertfa lor anuală şi pentru a continua o tradiţie păstrată din strămoşi cu multă sfinţenie“, a transmis preot paroh Gabriel Gosta.

Părintele Iustin a oferit la final, spre închinare preoţilor şi credincioşilor din Şimand, o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. La final, părintele Gosta Gabriel a mulţumit Părintelui Consilier pentru prezenţa în mijlocul credincioşilor din Şimand şi pentru cuvântul de învăţătură rostit. Întrunirea a continuat cu susţinerea temelor pregătite de către pr. Gosta Gabriel, seara încheindu-se cu o agapă.

Recomandările redacției