Am aflat ieri fără să vreau (trăgînd cu urechea-mi cea surdă la televizorul care mergea anapoda, deci de pomană), că România, ţara-n care m-am născut, am muncit şi muncesc ca prostu’ (de pomană), trăiesc ca vai de lume (asemenea altor vreo 17-18 milioane) , şi-am adus pe lume un copil, România, zic, este perfectă. În ţara asta nimic nu mai poate fi îmbunătăţit, nimic nu mai poate fi perfecţionat, totul este cum nu se poate mai bine, deci aici e raiul pe Pămînt.
În aceste condiţii paradisiace, ultimul lucru care mai rămăsese de corectat în fericita Românie era… pensia lui Dumnezeu – a Dumnezeilor vreau să zic. În consecinţă, şatra de dumnezei cu imunitate la purtător şi cu puteri nelimitate de vreo lege a statului sau a bunului-simţ a trecut la fapte şi… cum au zis, aşa s-a făcut: „Şi un dumnezeu a zis: să se mărească pensiile Dumnezeilor neamului, că neamul ne plăteşte şi pe noi, şi ne plăteşte şi neamurile. Şi dumnezeii şi-au ridicat mîinile-nspre cerul Parlamentului, şi legea s-a votat. Şi dumnezeii au văzut că legea era bună şi că pensia va fi bună. Iar glasul poporului nu s-a auzit a răscoală, că tare-şi mai iubeşte poporul dumnezeii!”.
De la înălţimea astronomică a statutului de dumnezeu parlamentar ţara se vede frumos (că-i lungă şi lată), iar norodul nu se vede deloc (fiindcă fumurii sînt geamurile limuzinelor, avioanele zboară prea sus, iar dumnezeu în tren nu s-a văzut vreodată, nici nu se va vedea prea curînd). Este însă incontestabil că ciurda de dumnezei n-are habar că milioane de români îşi storc creierii să afle cum Dumnezeu s-ajungă de la o leafă la alta cu salarii de 800 de lei pe lună şi cheltuieli de întreţinere de 550, başca lumina, pruncii la şcoli şi doctoriile care să-i ţină-n viaţă ca să poată munci pe brînci ca să poată plăti salariile dumnezeilor şi pensiile aceloraşi.
Nu contest că-i al dracului de greu să fii Dumnezeu: trebuie să faci legi (în aşa fel încît nimeni să nu-ţi poată face nimic dacă eşti prins cu buzunarele pline de „ochiu’ dracului”), trebuie să te milogeşti de ceilalţi dumnezei să nu cumva să-i lase pe portărei să te priponească dacă Scaraoţchi de la DNA le ordonă Aghiuţilor subalterni să te puie sub urmărire, trebuie să ţii minte cîteva clăi de minciuni deversate-n campania electorală ca să poţi explica apoi de ce n-ai făcut ce-ai cîrîit că faci, trebuie să-nduri scîrba de-a fi dumnezeul unei gloate de flămînzi şi de zdrenţăroşi care put a sudoare nărilor tale nărăvite la Cocoşanel sau Dulce mai e Cabana…
Domnilor Dumnezei, vă-ntreb şi eu pe voi (că vă plătesc din taxe şi impozite de-mi vine acru), aşa cum i-a-ntrebat un eurodeputat englez pe Dumnezeii Europei în Parlamentul Europei, şi chiar cu vorbele englezului: „Cine the hell sînteţi you?” (că tot e trendi romgleza în România voastră, nu în a mea). Cine v-a dat vouă dreptul de-a ne jupui pe noi de şapte piei ca să vă meargă vouă bine, ? Pe noi ne-aţi întrebat vreodată dacă vrem să vă dăm atîţia bani? Că noi vă plătim pe voi, nu voi pe noi, şi voi v-aţi milogit de noi să vă votăm, nu v-am rugat noi să fiţi dumnezei! Şi dacă tot veni vorba, de ce nu v-aţi dat salarii minime pe economie şi pensii minime pe ţară, mă, ai?
La muncă, dumnezei pîrîţi ce sînteţi, la prăşit de cucuruz şi la tras la şaibă, nesătuilor, că ne-ajunge cuţitul la os şi-o să vă facem şi noi vouă ce-a i-a făcut bivolul lui Topîrceanu căţelului parlamentar: o să vă luăm în coarne!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției