Pensionarii care își încasează pensia pe card vor putea primi talonul mov în format electronic

0
1347

Taloanele mov, adică acele cupoane de pensie pe care trebuie să le primească cei care au optat să-și încaseze drepturile prin bancă, vor putea ajunge la aceștia inclusiv în format electronic, potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi de Camera Deputaților, în calitate de For decizional, conform avocat.net

Concret, după cum se arată în proiectul de lege adoptat astăzi de deputați, se are în vedere completarea Legii nr. 263/2010, în sensul ca toți pensionarii cărora li se achită pensiile în cont curent sau în cont de card să poată solicita Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), printr-o cerere, transmiterea talonului mov în format electronic, fie pe e-mail, fie în contul online deschis în portalul CNPP. Pentru a se aplica, acest proiect de lege mai trebuie promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.

„Documentul de informare (…), în format electronic, este acceptat ca document valid în relația cu toate instituțiile și autoritățile publice”, se mai arată în proiectul de lege amintit. Așadar, talonul mov transmis pensionarilor în format electronic va putea fi folosit în relația cu toate autoritățile și instituțiile publice, care vor fi astfel obligate să nu condiționeze în niciun fel oferirea de informații sau de servicii de prezentarea acestui talon în format fizic, conform sursei citate.

Reamintim faptul că într-un comunicat de presă publicat în martie pe site-ul Ministerului Muncii (MM) se menționa că toți pensionarii care încasează pensia prin bancă primesc deja aceste taloane mov prin poștă.

În acest sens, Raluca Turcan, ministrul muncii, a avut “o discuție clară cu Poșta Română, care nu respectă de 15 ani o obligație contractuală: în baza unui contract existent și a unei plăți de aproape 5 milioane de lei să ducă, lunar, taloanele mov pe care trebuie să le primească cei 2,3 milioane de titulari”.

Conform legii, toți pensionarii trebuie să primească taloane de pensie, acestea fiind de două tipuri: de culoare roșie și de culoare mov.

Cei care își încasează drepturile de pensie la domiciliu primesc talonul de culoare roșie, care reprezintă documentul de plată. Pe de altă parte, celor care își primesc pensia prin bancă li se emite talonul de culoare mov, ca document de informare cu privire la sumele ce le-au fost transferate în cont.

Conform site-ului CNPP, la momentul actual, taloanele de pensii se trimit la domiciliul pensionarului, indiferent de modalitatea de plată a pensiei, și nu pot fi înmânate decât titularului, sub semnătură, prin prezentarea cărţii de identitate sau mandatarului desemnat prin procură specială, pentru a se evita astfel folosirea datelor de pe cuponul de pensie sau chiar a cuponului de către alte persoane în scopuri oneroase.

Proiectul de lege ce se-ndreaptă acum spre promulgare vine să simplifice și mai mult această procedură, în sensul în care pensionarii vor putea intra mult mai ușor în posesia taloanelor mov, întrucât, pe lângă faptul că le primesc prin poștă, aceștia le vor putea primi inclusiv pe e-mail, pentru a le fi la îndemână.

 Acest proiect de lege nu se aplică momentan, pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat prin decret prezidențial și oficializat, prin publicarea în Monitorul Oficial. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.