Cum de luni, activitatea în mai multe instituții a început să reintre pe un făgaș normal, pensionarii arădeni, precum și cei care vor să intre de acum la pensie s-au grăbit să facă demersuri în acest sens. Casa Județeană de Pensii și-a reluat programul cu publicul, însă toată activitatea – de la solicitări simple, până la preluarea dosarelor e pensionare – se face cu respectarea unor măsuri. În timp ce, în țară, în unele județe, casele de pensii au fost asaltate de un număr mare de solicitanți și nu s-au respectat măsurile de limitare a COVID-19, pe fondul noii situații de alertă, la Arad, lucrurile n-au stat așa.

Se pare că, cel puțin de început de săptămână, vârstnicii arădeni au respectat solicitările reprezentanților CJP Arad, nu s-au îmbulzit și au respectat distanțarea socială. Pensionarilor li se ia temperatura înainte de intrarea în instituție. „Avem programul normal, ca și înainte, dar cu respectarea măsurilor. La Casa de Pensii, cel puțin luni, în prima zi de situație de alertă, după reînceperea programului normal, nu au existat probleme. Pensionarii, persoanele care vin să-și depună dosarul de pensionare au purtat măști și au respectat distanțarea socială. Un reprezentant al instituției le ia temperatura înainte de intrarea în unitate. De altfel, trei colege care lucrează în instituție au studii de asistență medicală și, dacă este necesar apelăm la ele. Mă refer la o potențială situație în care, unele persoane nu s-ar simți bine sau ar avea temperatura mai mare decât cea admisă. Atunci le-am ruga să intervină. Se respectă distanțarea socială și nu s-a creat aglomerație mare. Trei angajate înregistrează dosarele de pensionare, iar lucrurile decurg normal. Sperăm că așa va fi și de acum înainte și că oamenii înțeleg că este important să respecte măsurile de limitare a extinderii virusului“, susține Mihaela Vasil, directorul Casei Județene de Pensii.

De mențonat că și casele de ajutor reciproc ale pensioarilor, unitățile care acordă împrumuturi convenabile celor aflați la vârsta a treia au fost asaltate de solicitări. Și în aceste unități trebuie respectate regulile impuse pe perioada stării de urgență.

Recomandările redacției