Pensiunile arădenilor nu vor mai primi finanțare europeană

0
221

Pensiunile au fost eliminate de la finanțările pentru afaceri în mediul rural, pentru următorii doi ani, această decizie a fost luată de Ministrul Agriculturii. Acesta a luat hotărârea ținând cont că multe dintre pensiunile ridicate pe fonduri europene au fost scoase din circuitul turistic și transformate în case de locuit. 

Astfel, în urma acestei decizii, suma alocată proiectelor de tip non-agricol pentru perioada 2021-2022 a fost înjumătățită la 150 de milioane de euro. 

Aproape 1.000 de români și-au construit pensiuni, în ultimii șase ani, în sate cu peisaje pitorești, de la munte, deal sau câmpie. 

„Am constatat că asemenea pensiuni au fost edificate în zone rurale unde nu are nimic de-a face cu turismul și apoi, după perioada de monitorizare, s-au transformat în case. Practic unii și-au făcut case cu banii dedicați pensiunilor. Este un fapt, e neplăcut, l-am constatat și trebuie corectat, din 2023 iarăși o să alocăm această sumă”, a declarat Adrian Oros, Ministrul Agriculturii. 

Așadar, în perioada 2021-2022, care va face trecerea la ciclul financiar 2021-2027, pensiunile vor fi excluse de la finanțare. Rămân, însă, eligibile proiectele pentru modernizarea celor deja existente, dar cu un buget înjumătățit: de la 263 de milioane de euro, la 150 de milioane de euro. 

Cu toate acestea, ministrul a spus că pensiunile vor fi reintroduse la finanțare din anul 2023, cu o redefinire a condițiilor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.