Se deschid noi perspective pentru Aeroportul Arad. Terminalul Cargo al aerogării arădene va fi transformat în terminal de pasageri, terminalul actual fiind depăşit din punct de vedere al cerinţelor de securitate a pasagerilor. Numai în aceste condiţii vor putea companiile aeriene să lucreze cu aerogara arădeană. Aproape 2,5 milioane de euro va costa investiţia care, după cum spun autorităţile ar duce în sfârşit la dezvoltarea traficului aerian de pasageri.
În Consiliul Judeţean au fost aprobate în şedinţa de la finalul săptămânii trecute, mai multe proiecte de hotărâre ce se referă la Transfomarea Terminalului Cargo, în terminal de pasageri. A fost contractarea unui credit furnizor de 2,48 milioane de lei pentru investiţie, garantarea a 99,9 la sută din credit de către CJA şi cuantumul comisionului de risc pentru garantare, perceput de administraţie, aerogării.
În documentaţiile ce au stat pe masa aleşilor judeţeni se arată că, actualul terminal de pasageri de la aeroportul nu mai corespunde cerinţelor impuse de reglementările de aviaţie civilă, în ceea ce priveşte securitatea pasagerilor. „Suprafaţa totală desfăşurată a actualului terminal este de 1.300 metri pătraţi. Datorită spaţiului insuficient şi a configuraţiei structurii de rezistenţă a actualului terminal, nu pot fi asigurate fluxurile de pasageri în conformitate cu reglementările internaţionale privind securitatea aeronautică, întâmpinând probleme în vederea obţinerii avizării acestora de către Direcţia Aviaţie Civilă şi Spaţiu Aerian din Ministerul Transporturilor“, se arată în documentaţii, situaţia în care se află terminalul de pasageri actual al aerogării.
Autorităţile sunt aproape sigure că investiţia va intensifica activitatea aeriană pe aerogară. „Am aprobat patru hotărâri de consiliu care certifică în acest moment posibilitatea ca Aeroportul Internaţional Arad să aibă parte de dezvoltare, Consiliul Judeţean urmând să garanteze suma de 2,48 milioane de euro, necesară ca în peri- oada imediat următoare, după procedurile de achiziţii care vor fi demarate în cel mai scurt timp să începem tranformarea Terminalului Cargo, în terminal de pasageri oferind astfel, condiţii normale pe aeroport, pentru a putea atrage curse de pasageri“, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Eveniment 2
Un arădean de 27 a fost arestat după ce a furat mai multe aparate de îngrijire personală
citește mai mult »