Alegerile  pentru  șefia PNL Arad au stârnit numeroase pasiuni. Tabăra lui Eusebiu Pistru susținută în principal de primarul Ineului, Călin Abrudan au contestat aceste alegeri ca fiind nestatutare. De altfel ei au și inițiat  sesizarea trimisă la Curtea de Onoare și Arbitraj a PNL. Și, pe data de 29 mai au primit răspunsul. Care a fost unul logic și în conformitate cu Statutul PNL. Astfel s-a dispus „refacerea alegerilor cu respectarea dispozițiilor Statutare”. Totodată  s-a anulat Hotărârea nr. 4 / 05.05.2017 a Comisiei de Arbitraj Arad, care dădea dreptate echipei Falcă.
Prim-vicepreşedintele PNL Arad, Iustin Cionca, preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, declară că rezoluţia Curţii de Arbitraj încalcă şi cutumele PNL, dar şi logica.
„PNL Arad şi-a ales condu­cerea cu o majoritate covârşitoare, în urma unei competiţii deschise, în care fiecare a pornit cu exact aceeaşi şansă şi s-a promovat folosind toate resursele partidului! Nu a fost nimeni dis­- criminat sau dezavantajat! Mai mult, ceea ce ni se reproşează nouă, arădenilor, s-a întâmplat identic și la Bucureşti, chiar la cei care au considerat că alegerile de la Arad trebuie refăcute dar au acceptat ca bune alegerile lor. Am votat cu toții, cu mâna ridicată funcția de președinte interimar al PNL, a Ralucăi Turcan și pe cea de secretar general interimar, a lui Cristian Bușoi.
Constatăm că nu pentru toate situaţiile se aplică regulile ce ni se impun nouă, şi asta, aşa cum am spus-o şi la Bucureşti, nu este corect Sigur că facem recurs, pentru că nu vom accepta ca Aradul să fie tratat astfel, când în echipa care a câştigat alegerile sunt preşedintele Consiliului Ju­deţean, cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, primarul municipiului şi viceprimarul Aradului, dar și cei mai puternici primari din judeţ!
Noi ne străduim să consolidăm PNL Arad, dar constat că cei de la Bucureşti încearcă să ne desfiinţeze, într-un moment în care ar trebui cu toţii să ne concentrăm asupra campaniei electorale pentru alegerile parţiale din 11 iunie şi nu pe lupte de orgolii sau aranjamente de culise pentru satisfacerea ambiţiilor personale ale unora sau altora. Noi, la Arad, gândim în termeni de partid, nu de individ, iar scorul PNL este prioritatea noastră, aşa cum am demonstrat-o de-a lungul anilor. De aceea vom continua să ne susţinem dreptatea şi să luptăm pentru ea, cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie”, a declarat Iustin Cionca. PNL Arad va depune recurs la decizia Curţii de Arbitraj.

Recomandările redacției