În afara lui Idriz Batha, suspendat două etape după cartonașul roșu primit în meciul cu Dinamo, toți jucătorii din lotul UTA-ei sunt apți de joc. Antrenorul Laszlo Balint chiar a mărturisit că are bătăi de cap în alegerea nu doar a primului 11 dar și în ceea ce privește jucătorii care vor sta pe bancă în meciul de duminică. În privința asta tehnicianul arădenilor a mărturisit că a luat deja o decizie și ea îl privește pe noul atacant adus de Bătrâna Doamnă în această săptămână, cehul Tomas Wagner.

„Există o diferență destul de importantă din punct de vedere al nivelului fizic al jucătorului și nivelul fizic al echipei. Integrarea lui trebuie să fie făcută treptat și cu o oarecare prudență pentru că interesul nostru este să ne folosim de jucător la o capacitate cât se poate de bună. Nu vrem să riscă absolut nimic, nu vrem să forțăm lucrurile, totul se va face gradual. Bineînțeles că ne dorim să-l avem cât se poate de repede în teren, să ne ajute, pentru că de aia ne-am asigurat serviciile lui.“ a declarat tehnicianul UTA-ei pe acest subiect.

În schimb cealaltă achiziție a echipei noastre, fundașul Constantin Dima, este pregătit din punct de vedere fizic să își facă debutul într-un meci oficial iar Laszlo Balint nu exclude posibilitatea ca acesta să stea pe bancă duminică și chiar să prindă minute în joc în funcție de ceea ce se întâmplă pe teren. Totul depinde însă dacă formalitățile legate de legitimarea lui se vor încheia până în ziua meciului.

Revenind la Wagner, absența acestuia în meciul de duminică nu simplifică foarte mult misiunea antrenorului UTA-ei. Acesta are de ales între Hora și Dangubic dar nu este exclusă nici folosirea lui David Miculescu pe postul de vârf de atac, mai ales că antrenorul Bătrânei Doamne a afirmat că pregătește câteva mutări surpriză în echipă, inclusiv din punct de vedere al posturilor pe care vor juca anumiți fotbaliști. De asemenea, nu este de exclus total din calcule nici juniorul Mercioiu, despre care de fiecare dată antrenorul său a avut doar cuvinte de laudă, astfel că acesta se poate aștepta oricând să i se ofere „marea șansă“.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției