Pentru „Fermierul Anului 2015“, Aradul îl are în fruntea listei de nominalizări pe câștigătorul de anul trecut

0
387

În cadrul târgului „INDAGRA 2015“– considerat (de douăzeci de ediții) cel mai mare târg din domeniul agricol organizat în România și care se desfășoară în aceste zile la București – participă, ca de obicei, numeroși agricultori arădeni; unii sunt însă chiar de… „categorie grea“.
Desfășurat în perioada 28-31 octombrie, la Romexpo, târgul va avea sâmbătă momente cu totul aparte. Astfel, conform site-ului manifestării „sâmbătă (31 octombrie), la ora 13, în cadrul INDAGRA, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va acorda premiile pentru «Fermierul Anului 2015». Va fi și cea de-a doua ediție a singurului eveniment de anvergură națională ce oferă prilejul de a face cunoscute eforturile și rezultatele deosebite înregistrate în acest an de producători agricoli din întreaga țară, premiind atât pe cei care derulează activități în sectorul vegetal și în zootehnie, cât şi tineri fermieri“.
Din județul Arad, Direcția pentru Agricultură și Dezvolatre Rurală Arad a nominalizat – în funcție de rezultatele obținute, firește  – pentru a intra în această onorantă competiție un număr de cinci agricultori – respectiv unități agricole, după cum ne-a precizat, ieri, Ioan Martin, directorul executiv al instituției arădene.
Aceste nominalizări sunt: la „cultura mare“ –  Dimitrie Muscă, director general al Combinatului Agroindustrial Curtici, care a fost declarat anul trecut „Fermierul
Anului 2014; la „tânărul fermier“ – Alexandru Tăședan din Curtici (pentru rezultate la vaci cu lapte); la „zootehnie“ – Călin Muscă de la „Prod Porc“ Iratoșu (pentru rezultate la porc) și Combinatul Agroindustrial Olari (pentru rezultate la vaca de carne); la „horticultură“ –
Gheorghe Piper de la „Sere“ Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.