Pentru a stopa aberanta mărire a accizei la carburanţi, transportatorii arădeni ameninţă cu proteste fără precedent

0
260

transportatoriHotărârea absurdă a Guvernului de a creşte acciza cu şapte eurocenţi pe litrul de carburant, începând cu data de 1 aprilie, nu este acceptată, în nici un fel, de către transportatorii de marfă arădeni. Pentru că părerea lor nu este luată în seamă, în ciuda faptului că au o contribuţie însemnată la bugetul statului, transportatorii sunt decişi să îşi facă auzită vocea prin declanşarea unor proteste fără precedent. „Îmi aduc aminte ce s-a întâmplat în Italia în urmă cu vreo patru ani. Dând vina pe criza economică, statul italian a decis majorarea preţului la carburanţi. În două zile şi o noapte, transportatorii au paralizat întreaga activitate, producând un prejudiciu de peste şapte miliarde de euro. Toţi transportatorii italieni, împreună cu cei turci, bulgari, noi – românii, nu au mai circulat, blocând totul. Taxele pe autostrăzi nu au mai putut fi colectate, nici un hipermarket nu a mai fost alimentat, nu s-a mai alimentat cu nici un strop de carburant. Statul italian a înţeles atunci că totul este pe motorină: pâinea, zahărul, uleiul etc. Toate se duc cu motorina, până chiar şi motorina. Dacă aleşii noştri români nu vor înţelege acest lucru, atunci este foarte posibil să recurgem la gestul celor din Italia“, ne-a declarat Dorin Pop, vicepreşedintele Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 Arad.

Guvernul intenţionează să crească acciza cu şapte eurocenţi pe litrul de carburant, pentru a finanţa construcţia de autostrăzi. Transportatorii susţin însă că banii nu se vor duce pe proiecte prioritare pentru ei, care ar fi ajutat un sector care generează aproape 4% din PIB şi are capital majoritar privat românesc. Antreprenorii din domeniu s-au împrumutat la bănci ca să îşi finanţeze afacerile şi au girat cu casele lor. Foarte multe societăţi din transporturi, în special întreprinderile mici şi mijlocii, se vor îndrepta spre faliment, multe fiind deja în insolvenţă.

Transportatorii sunt nemulţumiţi şi de planurile de dezvoltare a infrastructurii pe următorii ani. Ei nu înţeleg de ce ruta Bucureşti-Alexandria şi Braşov-Comarnic sunt tratate prioritar, în vreme ce nu există o legătură cu autostrada care traversează Ungaria. Autostrada  Nădlac-Arad este percepută ca o prioritate pentru transportatori. Din cauza faptului că reţeaua de autostrăzi este incompletă, costurile operaţionale ale transporturilor cresc, ceea ce scade profitabilitatea companiilor de profil.

Transportatorii arădeni vor alimenta doar în Slovenia şi Austria

Creşterea preţului la carburanţi îi va afecta, cel mai crunt, pe oamenii de rând. „Noi, transportatorii ne vom descurca. Ne vom face plinul doar în Slovenia şi Austria, unde preţurile sunt cele mai bune, iar condiţiile extraordinare. În România vom alimenta doar atât cât să putem ajunge în aceste ţări. Cei mai afectaţi vor fi însă, ca de obicei, oamenii de rând. Noi nu vrem să ajungem în situaţia de a nu mai alimenta în ţara noastră. Nu vrem să aducem defavoruri României, însă dacă guvernanţii îşi vor bate joc de noi, atunci nu vom avea de ales. Vrem să ajutăm ţara asta, însă nu cu preţul falimentului. Noi nu avem profesionişti la nici un minister, care să înţeleagă cu adevărat acest fenomen. Toţi sunt numiţi politic şi nu fac altceva decât să apere avantajele firmelor controlate de ei. În cursul săptămânii viitoare ne vom întâlni cu ceilalţi colegi din ţară, la Bucureşti, pentru a stabili paşii pe care îi vom urma în continuare. Probabil ni se vor alătura şi câţiva dintre transportatorii de persoane, în ciuda faptului că unii dintre ei beneficiază de alt tratament, mai preferenţial. În schimb, în ceea ce ne priveşte pe noi, transportatorii de marfă, nu ne vom lăsa călcaţi în picioare“, ne asigură Dorin Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.