Performerii anului 2019, premiați la Gala Sportului Arădean

0
292

Sala „Regele Ferdinand” din cadrul Primăriei Arad a fost, luni seara, gazda ediției cu numărul XIII a Galei Sportului Arădean. Primarul Călin Bibarț, viceprimarul Ionel Bulbuc și vicepreședintele CJA Sergiu Bîlcea au fost amfitrionii evenimentului și cei care au împărțit premiile în cupe, diplome sau bani, unde a fost cazul.
CSM Arad şi CS Universitatea Arad și-au împart locul 1, prin halterofilul Cosmin Krupla şi jucătoarea de tenis de masă, Daniela Dodean Monteiro. Podiumul a fost fiind completat de „studenta” Zsofia Meszar, medaliată la „europenele” de gimnastică aerobic. Ovidiu Şerban e managerul anului, iar clubul cu cele mai bune performanțe în 2019 e CS Universitatea.
Dar iată întreaga listă a laureaților din acest an, stabilită pe baza rezultatelor la competițiile naționale și mai ales internaționale.
Primii 10 sportivi ai Aradului
1. Cosmin Krupla (haltere, CS Municipal Arad), Daniela Dodean Monteiro (tenis de masă, CS Municipal Arad)
3. Zsofia Meszar (gimnastică aerobică, CS Universitatea Arad)
4. Daniel Ţavoc (gimnastică aerobică, CS Universitatea Arad)
5. Dorina Tofan (haltere CS AMEFA Arad)
6. Roxana Bîrcă (atletism, CS Universitatea Arad)
7. Tiberiu Donose ( haltere, CS AMEFA Arad0
8. Andrei Barbul (lupte greco-romane, CS Astra Arad)
9. Cristina Simion (atletism, CS Universitatea Arad)
10. Luca Joldea (tir, CS Municipal Arad)
II. Echipa anului: CS Astra Arad (lupte greco-romane)
III. Clubul anului: CS Universitatea Arad
IV. Managerul anului: Ovidiu Şerban (CS Universitatea Arad)
V. Antrenorul anului: Adrian Jigău (CS Municipal Arad)
VI. Pentru întreaga carieră: Spiridon Stanciu (lupte greco-romane, CS Astra Arad), Dan Moraru (baschet, FCC Baschet Arad), Mihai Telechi (judo, CSȘ Gloria Arad)
VII. Descoperitori de talente: (Sebastian Lucaci, înot, CSȘ Gloria Arad); Ioan Coste (lupte greco-romane, CSȘ Gloria Arad), Ramona Haidu (gimnastică aerobică, CS Universitatea Arad)
VIII. Bursa Eugen Roman: Darius Enea (haltere, CS AMEFA Arad)
IX. Laureaţii anului: Carolina Szabo (judo, CS Universitatea Arad), Sorin Mâneran (atletism, CS Universitatea Arad). Andreea Popescu (înot, CS Municipal Arad).
X. Premii speciale cu bani: Echipa de înot masters CS Municipal Arad, Echipa şah Vados Arad, Adrian Meseşan (karate, Tiger Club Arad), Robert Cristian Czikus (ciclism, CS Voinţa Arad); Mara Guler (atletism, CS Universitatea Arad), Mara Oprea (Special Olympics).
XI. Premii speciale fără bani: Alexandru Stoian şi Gheorghe Muscă (dragon-boat, CS Municipal Arad), CS ProVolei Arad (preşedinte Radu Sabău); HC Beldiman Arad (anrenori George şi Adriana Beldiman); AFC UTA.
Premii și pentru sportul școlar
Echipa de șah (clasa a VII-a C): Iulian Anghel, Rareș Pragai, Sonia Varga, David Nicodim.
Atletism: Maria Cornea. Profesori îndrumători: Marius Cirin și Francisc Schmidt
Și UTA a fost răsplătită la Gala Sportului
Printre premianții anului 2019 s-a regăsit și echipa UTA, care a primit premiul special pentru titlul de „Campioană de toamnă în drumul spre Liga 1”. Titlul a fost ridicat de Codru Grădinariu, managerul clubului fanion al Aradului, în sală mai fiind prezenți și Alexandru Meszar, părintele proiectului, dar și Cristian Păcurar, șeful Academiei și câțiva juniori ai „roș-albilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.