vizitiu1Ediţia a VIII-a a Galei Sportului Arădean are loc în această seară, de la ora 18, în Sala Fedinand a Primăriei Arad, principalul organizator al evenimentului. „Chiar dacă avem condiţii mai delicate, facem tot posibilul să păstrăm tradiţia, să demonstrăm că ne pasă de cei care ne fac mândri. Sportivii şi antrenorii cu rezultate deosebite trebuie răsplătiţi pentru munca depusă de-a lungul unui an. Ei sunt ambasadorii cei mai buni ai noştri, cu ei ne mândrim”, a spus consilierul local Ovidiu Moşneag.
„Am făcut eforturi şi, cu ajutorul unor oameni de bine ce preţuiesc sportul arădean, ne vom prezenta onorabil mâine (n.a. azi) la Gala Sportului Arădean”, a completat Dana Andreica, directorul executiv al Centrului Municipal Arad.
Vor fi premiate categorii precum: primii 10 sportivi ai anlului, clubul anului, managerul anului, descoperitori de talente, laureaţii anului, premii speciale, echipa anului, antrenorul anului, premii pentru întreaga carieră, plus bursa „Eugen Roman”.

Recomandările redacției