OLYMPUS DIGITAL CAMERAPentru localnicii comunei Bata plătitori de taxe și impozite, bonificația acordată de administrația locală – conform legii și prin hotărâre de consiliu local – este de 10%, după cum ne preciza viceprimarul Ladislau Heleport.
„La nivelul comunei Bata, în re­gistrul ROL, pentru taxe și impozite sunt înscrise puțin peste 1470 de persoane fizice și un număr de 36 de persoane juridice. Conform hotărârii Consiliului Local pentru cei care au plătit toate taxele și impozitele locale anticipat se aplică o bonificație de 10%, cu condiția plății integrale, firește. Așa se face că peste un sfert din bătani au făcut efortul financiar necesar pentru a le putea plăti până la finele acestei luni. Ceilalți au posibilitatea de a le plăți la valoarea lor întreagă, până la sfârșitul lunii septembrie, de la 1 octombrie percepându-se majorări“ – ne-a precizat viceprimarul comunei Bata, după consultarea compartimentului contabil.
Trebuie precizat că la Bata s-au mărit impozitele conform legii cu un procent de 16% (este vorba de controversata mărire de la început de an) iar taxele locale au rămas la același nivel cu al anilor precedenți.

Recomandările redacției