Perioada rece a anului vine „la pachet” cu incendiile din locuințe, provocate de neglijența oamenilor

0
179

Temperaturile încep să scadă în Arad, la sfârșitul lunii septembrie, iar mijloacele de încălzire vor fi utilizate tot mai des de către cetățeni.

Astfel, reamintim arădenilor că toamna este un moment propice pentru verificarea, întreținerea și repararea coșurilor de fum.

Aceste operațiuni trebuie efectuate numai de către persoane sau firme autorizate.

Așadar, câteva dintre cele mai importante măsuri de prevenire, referitoare la exploatarea sobelor, a coșurilor de fum și a instalațiilor electrice sunt: înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare; se va folosi numai materialul combustibilul pentru care a fost destinată soba; sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă; este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului; în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică, având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m; cenuşa şi jarul provenite de la sobe trebuie să fie depozitate într-un loc special amenajat.

De semenea, este importantă verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum, care se efectuează numai de către persoane specializate. Nu mai puțin importante sunt și coşurile, burlanele şi canalele de fum, care trebuie să fie izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

Mai mult, în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei, ce pot fi surse de aprindere. Nu se recomandă: folosirea mijloacelor electrice de încălzire locală improvizate; reparaţiile la instalaţiile electrice executate de altcineva decât de personalul autorizat.

Amintim că, numărul de incendii produse la locuinţe şi gospodării ale cetățenilor crește, în perioada rece a anului, iar pagubele materiale sunt de cele mai multe ori însemnate. Uneori, flăcările iau vieți omenești. Acest lucru se întâmplă, de cele mai multe ori, din cauza neglijenței oamenilor, care nu iau toate măsurile necesare evitării acestor tragedii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.