ulala primaÎntr-unul din numerele trecute ale ziarului nostru vă informam că reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Servicii Comunitare (ANRSC) inten­- ţionează să interzică închiderea caloriferelor în apartamentele în care există repartitoare de căldură. Conform Mediafax, Doru Ciocan, preşedintele ANRSC, susţine că a primit plângeri din partea locatarilor din ţară cu privire la faptul că vecinii lor îşi închid calo­riferele, beneficiind astfel de căldura venită prin pereţi, din apartamentul din apropiere. Mai mult, se spune că această practică ar în­semna de fapt o încălcare a Constituţiei.
Dacă această intenţie se va transforma într-un act normativ, toţi locuitorii de la bloc vor fi nevoiţi să-şi ţină deschise caloriferele, pentru a menţine o anumită temperatură în locuinţe, astfel încât să nu se mai producă un transfer important de căldură din apartamentele învecinate.
Doru Ciocan, preşedintele ANRSC, susţine că au fost făcute studii din care reiese că 68% din energia termică trece prin pereţi. „Putem face orice, dar să nu deranjăm pe nimeni. Eu pot face orice în apartamentul meu, dar blocul nu este proprietatea mea. În condominii trebuie să avem şi unele restricţii. Cei mai mulţi dintre locatari le înţeleg foarte bine, dar sunt şi alţii care nu le înţeleg. S-au făcut studii din care reiese că 68% din energie trece prin pereţi, indiferent de sistemul de încălzire”, a spus Doru Ciocan.
La rândul său, Iulian Băndoiu, director în cadrul ANRSC, este de părere că repartitoarele care se montează în apartamente trebuie să o limită minimă de natură să se poată evita transferul de căldură.
Locatarii nu îşi permit să plătească
Pe de altă parte, Dorina Lupşe, preşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA), a ţinut să menţioneze că locatarii care s-au debranşat de la sistemul centralizat sau îşi ţin caloriferele închise nu fac acest lucru de plăcere. „Oamenii nu au ieşit din sistemul centralizat de bună voie. Au făcut acest lucru pentru că nu mai pot să plătească. Românii şi-au cumpărat repartitoare pentru a le ţine închise, pentru a face economie”, a ţinut să precizeze Dorina Lupşe.

  • A.Pop spune:

    Sistemul centralizat + subventii = furt la drumul mare. „Locatarii nu-si permit sa plateasca” – care locatari ? Trantorii, care nu au facut nimic in viata si continua in acelasi mod. Si daca esti pensionar, poti sa lucrezi, sau, in extrem, ai o familie care sa te ajute. Sau 90% din aradeni sunt nevoiasi ? Greu de crezut.
    Cat despre caldura transferata prin pereti – se poate introduce obligativitatea unei temperaturi minimale de 18 grade. Altfel, intr-adevar, este un furt de la ceilalti, indiferent ca au ramas (inca) in sistemul centralizat, sau si-au montat termoteci.

  • ion spune:

    O tinpenie mare .

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției