Proiectul de lege care va lărgi numărul de beneficiari ai ajutoarelor pentru încălzire în sezonul rece a trecut marți de votul decisiv al deputaților, urmând să meargă, în continuare, pentru a primi semnătura șefului statului. Proiectul stabilește pe lângă sumele de bani acordate în funcție de materia primă folosită pentru încălzire și un supliment financiar lunar pentru energie, destinat persoanelor vulnerabile pe tot parcursul anului. În plus, veniturile nete lunare luate în calcul pentru acordarea acestui ajutor financiar au fost majorate semnificativ, conform avocatnet.ro.

Proiectul de lege va oferi posibilitatea celor cu venituri de până la 1.386 lei pe membru de familie şi de 2.053 lei pentru persoanele singure să solicite un ajutor pentru încălzire în sezonul rece.

În prezent, veniturile maxime pe baza cărora poate fi solicitat ajutorul pentru încălzire sunt stabilite la 800 lei pe membru de familie şi 1.082 lei pentru persoanele singure.

Anterior trecerii prin comisiile Camerei Deputaților, sumele limită prevăzute erau de doar 810 lei pe membru de familie şi de 1.445 lei pentru persoanele singure.

În funcţie de tipul de încălzire folosit, persoanele vulnerabile vor primi următoarele sume (denumite valoare de referință):

250 lei/lună pentru gaze naturale;

500 lei/lună pentru energie electrică;

160 lei/lună pentru combustibili solizi şi petrolieri.

Proiectul de lege prevede că sumele acordate pentru energia termică se stabilesc lunar, în limita consumului mediu, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației, fără a menționa o sumă de bani.

Ajutorul de încălzire va fi plătit diferențiat în funcție de venitul mediu lunar de familie sau a persoanei singure astfel:

în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul mediu net lunar este de până în 200 lei pe membru de familie/persoana singură;

în proporție de 90%, pentru un venit lunar net cuprins între 200,1 și 320 lei;

în proporție de 80%, pentru un venit lunar net între 320,1 și 440 lei;

în proporție de 70%, pentru un venit lunar net între 440,1 și 560 lei;

în proporție de 60%, pentru un venit lunar net între 560,1 și 680 lei;

în proporție de 500%, pentru un venit lunar net între 680,1 și 920 lei;

în proporție de 40%, pentru un venit lunar net între 920,1 și 1.040 lei;

în proporție de 30%, pentru un venit lunar net între 1.040,1 și 1.160 lei;

în proporție de 20%, pentru un venit lunar net între 1.160,1 și 1.280 lei;

în proporție de 10%, pentru un venit lunar net între 1.280,1 și 1.386 lei/2.053 lei (membru de familie/persoană singură).

Cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzire și declarațiile pe propria răspundere se depun individual sau prin asociațiile de proprietari la primăria localității în a cărei rază teritorială se află locuința, de regulă, până la daat de 15 octombrie a fiecărui an.

Cei care au venituri lunare mai mici de 1.386 lei/membru din familie sau 2.053 lei/persoană singură vor putea beneficia de un supliment financiar, acordat pe tot timpul anului, pe lângă ajutorul pentru căldură, în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate:

30 lei pentru consumul de energie electrică;

20 lei pentru consumul de combustibili solizi şi petrolieri;

10 lei pentru consumul de gaze naturale şi energie termică.

În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, suplimentul poate fi majorat până la 50 lei pe lună.

Acest supliment pentru energie va fi acordat pe tot parcursul anului, nu doar în perioada noiembrie – martie, așa cum se întâmplă în cazul ajutorului acordat pentru încălzire.

Proiectul de lege va intra în vigoare începând cu 1 noiembrie 2021. 

Proiectul defineşte consumatorul vulnerabil ca fiind o „persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”.

Recomandările redacției