Personalităţi – Emil Vitroel, sculptorul sefard inspirat de arădeni

În biografia sa dedicată lui Emil Vitroel, criticul de artă Horia Medeleanu spune că nașterea sculptorului arădean „în Câmpia Aradului a fost absolut întâmplătoare, provocată de destinul capricios al atâtor familii de evrei, mânate din loc în loc, în căutarea unui liman de siguranță și prosperitate”.
Emil Vitroel, unul dintre sculptorii arădeni emblematici, s-a născut în comuna Cermei, în 8 iulie 1929, într-o familie de evrei, tatăl având origini sefarde, iar mama poloneze. Între anii 1936 și 1941 a urmat cursurile școlii primare confesionale Israelite.
Sofi a pierit la Auschwitz
„Destinul capricios” despre care vorbea Horia Medeleanu este vizibil și în viața lui Emil Vitroel. A suferit nu numai datorită măsurilor și legilor antievreiești din România, care au început cu venirea la putere a Guvernului Goga și a continuat cu reglementările aduse de Giurtu și Antonescu, dar familia lui a fost distrusă în ororile Holocaustului, totul culminând cu arderea verișoarei sale Sofi în crematoriul de la Auschwitz. În 1945, a absolvit ciclul inferior al Liceului Teoretic Evreiesc din Arad, iar în 1949 a finalizat cursurile la Liceul Industrial „Aurel Vlaicu”, unde și-a descoperit pasiunea pentru frumos și vocația de a face artă.
Drumul său spre culmile succesului a început, însă, cu o corigență tocmai la desen. Tot în perioada liceală îl întâlnește pe pictorul și sculptorul Ștefan (Istvan) Soós, care în anul 1947 a inițiat un cerc de desen și pictură pentru tinerii din mediile muncitorești. În anul următor, cercul lui Soós devine parte a Școlii Popu­lare de Artă. Aici, așa cum obișnuia să spună Vitroel, profesorul Soós reușește „să adune mulți nebuni ca mine” și să îi educe în lumea artelor. Astfel se leagă o prietenie de o viață cu Ștefan Soós, pe care Vitroel îl consider primul său maestru.
Cei mai buni merg la Cluj
În anul 1949, din primul lot al Școlii Populare de Artă, comisia Școlii de Belle-Arte din Cluj îi alege pe Vitroel și pe prietenul său, Sever Frențiu.
Întors la Arad, devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala locală și crează pentru Teatrul de Stat din Arad busturile lui I. L. Caragiale, Vasile Alecsandri, Friedrich Schiller și Maxim Gorki. În anul 1962 colaborează, împreună cu Ioan Tolan, Livia Cernenski și Valeriu Brudașcu, la realizarea Frontonului Teatrului de Stat din Arad, după macheta lui Tolan.
Lucrează în lemn şi piatră și, începând cu anii ’70, abordează aluminiul. De-a lungul timpului, va participa la majoritatea manifestărilor artistice de grup, atât în Arad, cât și în alte orașe din România sau Ungaria, expunând chiar și în Polonia și fosta Iugoslavie.
Lucrările monumentale
Alături de arhitectul Miloș Cristea și sculptorul Ion Muntean, câștigă concursul național pentru realizarea monumentului ce comemorează oprirea trupelor hortyste de către forțele militare române, în anul 1944. Lucrarea, situată pe câmpia dintre localitățile Sâmbăteni și Păuliș, pe locul unde au avut loc luptele, a fost dezvelită în anul 1974 și a fost distinsă cu Premiul Uniunii Arhitecților din România. Printre lucrările monumentale mai amintim: Monumentul Grâului, din Ungaria; bustul compozitorului Emil Monția, bustul lui Avram Iancu și Monumentul Eroilor aflat la Ghioroc.
Cunoștințele artistice și le transmite mai departe elevilor de la Școala Populară de Arte, unde activiează ca profesor de sculptură timp de două decenii.
Artist până la moarte
Tot într-un context artistic îl surprinde și moartea, la băile Gyopáros, în Ungaria, unde participase la vernisajul unei expoziții.
Sursa: aradjc.org