Ioan Alexandru este unul dintre cei mai mari poeţi creştini români. Numele său real a fost Ion Șandor. Tânărul creştin s-a născut în ziua de 25 decembrie 1941, când în Biserică era prăznuită Naşterea Domnului, în localitatea Topa Mică, judeţul Cluj, şi a trecut la cele veşnice în ziua de 16 septembrie 2000, în oraşul Bonn, Germania.
Marele poet creştin Ioan Alexandru a fost iubit de toţi marii mărturisitori ai vremii sale, mărturiile acestora păstrându-se până astăzi. Petre ŢuŢea, vorbind despre Ioan, va spune: „Doi oameni laici au vorbit religios universitar: Nae Ionescu şi Ioan Alexandru. Îl iubesc foarte mult pe Ioan Alexandru… a îndrăznit nelimitat.” La rândul său, părintele Constantin Galeriu, va spune şi el: „Ioan Alexandru şi-a trăit suferinţa precum o cruce spre Înviere.”
Ioan Alexandru, poet creştin
În anul 1962, terminând Liceul George Bariţiu, din Cluj, se va înscrie la Facultatea de Filologie, din acelaşi oraş. Transferându-se la Facultatea de Filologie, din Bucureşti, tânărul Ion Șandor va absolvi studiile în anul 1968.
În urma unei burse recomandate de filosoful Heidegger, tânărul Ioan Alexandru va merge în Germania, spre a-şi continua studiile. Odată plecat, el îşi va aprofunda studiile în filosofie, teologie, limbi clasice (greacă şi ebraică) şi artă, în oraşe precum Freiburg, Basel, Aachen şi Munchen.
În cele din urmă, în anul 1973, după mai multe călătorii culturale, efectuate în ţări precum Italia, Spania, Grecia şi Israel, tânărul Ioan Alexandru îşi va susţine teza de doctorat, având titlul „Patria, la Pândar şi Eminescu”.
Întors din Apus, el va ţine unele seminarii de poezie comparată şi cursuri de ebraică veche, la Universitatea din Bucureşti. Pe lângă acestea, el va organiza şi unele cursuri de spiritualitate bizantină, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigo­rescu”, tot din Bucureşti. Dacă la început el a fost lăsat de comunişti să îşi ţină cursurile în linişte, mai apoi, când sala cu pricina a ajuns neîncăpătoare, conducerea a început să-i aprobe din ce în ce mai rar prezența în sala de curs. Pentru aceasta, în vara anului 1989, poetul Ioan Alexandru va şi fi anchetat de Securitate.
Prima sa poezie va fi publicată în anul 1960, în revista „Tribuna”. Mai apoi, student fiind, el va lucra ca redactor, la revista „Amfiteatru”. În anul 1964, profesorul şi poetul creştin Ioan Alexandru este numit membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 1979 este ales membru al Uniunii Internaţionale de Scriitori „Die Kogge”.
În ziua de 21 decembrie 1989, în plină Re­voluţie, curajosul Ioan Alexandru va defila pe străzile din centrul capitalei, printre soldaţi, răniţi şi revoluţionari, ţinând în mână o cruce de lemn şi încurajând. După anul 1989, poetul Ioan Alexandru va intra în rândul oamenilor politici, pentru binele ţării, în cadrul Partidului PNŢCD, unde va fi membru fondator şi vicepreşedinte. Între anii 1990-1992, va fi deputat în cadrul partidului amintit, iar între anii 1992-1996, el va fi senator de Arad. De asemenea, poetul creştin Ioan Alexandru este co-fondator al „Grupului de Rugăciune din Parlamentul României” şi fondator al „Mişcării Pro-Vita”.
Dintre cărţile semnate de marele poet, le
amintim aici pe următoarele: „Cum să vă spun” (1964), „Viaţa, deocamdată” (1965), „Infernul discutabil” (1967), „Vămile pustiei” (1969), „Vină” (1967), „Imnele Ţării Româneşti” (1981), „Imnele iubirii” (1983), „Imnele Putnei” (1985), „Imnele Maramureşului” (1988), „Bat clopotele în Ardeal” (roman, 1991), „Căderea zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluţie (publicistica, 1993), „Amintirea poetului” (2003), „Lumina lina: Imne” (2004) şi „Iubirea de Patrie” (eseuri, 1978).
Ioan Alexandru, marele patriot şi poet creştin naţional, a trecut la cele veşnice în ziua de 16 septembrie 2000, departe de ţară, pe care atât de mult a iubit-o, în oraşul Bonn, Germania.

Recomandările redacției