Pianistul şi compozitorul român Radu Lupu, care se numără printre cei mai apreciaţi muzicieni la nivel internaţional, a murit la 76 de ani. În 2016, a fost distins de regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii cu titlul de Comandor al Imperiului Britanic.
Pianistul de origine română, în vârstă de 76 de ani a murit duminică dimineaţă la Lausanne, după o lungă boală. El a marcat generaţii întregi de ascultători cu muzica sa, fiind considerat unul dintre cei mai buni pianişti români.
Anunţul morţii artistului a fost publicat de Festivalul George Enescu pe pagina de Facebook.
„Aflăm cu profundă tristeţe despre decesul maestrului Radu Lupu, un prieten drag al Festivalului Enescu şi un muzician magnific! Incredibilul pianist şi compozitor român a câştigat, în 1967, marele premiu al Concursului Internaţional George Enescu. Vom preţui pentru totdeauna modul său uimitor de a transforma muzica în magie. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a ne exprima tristeţea pentru această pierdere a întregii lumi muzicale. Maestrul Radu Lupu va rămâne pentru totdeauna în memoria şi în inimile noastre: o adevărată legendă”, au transmis pe pagina de Facebook.
Născut în Galaţi, România, Lupu a început să studieze pianul la vârsta de şase ani. Doi dintre principalii săi profesori de pian au fost Florica Musicescu, care i-a predat şi lui Dinu Lipatti, şi Heinrich Neuhaus, care i-a mai predat şi lui Sviatoslav Richter şi Emil Gilels. Între 1966 şi 1969, a câştigat trei dintre cele mai prestigioase concursuri de pian din lume: Concursul Internaţional de Pian Van Cliburn (1966), Concursul Internaţional de Pian George Enescu (1967) şi Concursul Internaţional de Pian Leeds (1969). Aceste victorii au lansat cariera internaţională a lui Lupu, care a apărut cu toate orchestrele importante şi la toate festivalurile şi capitalele muzicale importante ale lumii. Din 1970 până în 1993, Lupu a rea­lizat peste 20 de înregistrări pentru Decca Records.
Lupu a fost nominalizat la două Premii Grammy, câştigând unul în 1996 pentru un album cu două sonate pentru pian de Schubert. În 1995, Lupu a câştigat, de asemenea, un Premiu Edison pentru un disc cu trei lucrări majore pentru pian de Schumann. Printre alte premii obţinute de Lupu se numără Premiul Franco Abbiati în 1989 şi 2006, precum şi Premiul Internazionale Arturo Benedetti Michelangeli din 2006. Cariera lui Radu Lupu s-a desfăşurat alături de cele mai prestigioase orchestre şi cei mai mari dirijori ai lumii: în 1972 el cântă în SUA, la New York, cu Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim, şi cu Orchestra Simfonică din Chicago, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini. Apoi face un turneu de doi ani prin America, cu Orchestra Filarmonică din New York. Ulterior întreprinde cu regularitate turnee în Europa şi Statele Unite, dar şi în Asia (în Israel şi în China).
Cunoscutul dirijor şi pianist Daniel Barenboim afirma despre întâlnirea sa cu pianistul român la Londra: „L-am întâlnit pe Radu în 1970 şi n-am mai pierdut niciodată legătura. Deja la acea epocă el cânta ca un compozitor şi dădea impresia că inventează notele. Această calitate rară, necesară pentru a elibera esenţialul muzicii, s-a dezvoltat cu timpul, el a conştientizat-o şi a atins un nivel extraordinar. Nu face niciun gest comun, citeşte fiecare partitură în maniera sa foarte originală, întotdeauna diferită şi întotdeauna justă. În aceasta constă întreaga sa personalitate”.
Premii
Premiul I la Concursul internațional de pian Van Cliburn, ediția 1966
Premiul I la Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția 1967 (împreună cu Dan Grigore)
Premiul I la Concursul Internațional de pian de la Leeds, ediția 1969
Premiul Abbiati, acordat de Asociația Criticilor Italieni, în 1989
Premiul Grammy, ediția 1995, pentru Cea mai bună înregistrare instrumentală a anului, cu Sonata în Si bemol major și Sonata în La major de Franz Schubert (la patru mâini, cu Daniel Barenboim)
Premiul Edison, ediția 1995, pentru Cea mai bună înregistrare instrumentală a anului, cu sonate de Robert Schumann (Kinderszenen, Kreisleriana și Humoresque)
Premiul Arturo Benedetti Michelangeli, ediția 2006

Recomandările redacției