Confederația Sindicală Națională MERIDIAN solicită printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis și parlamentarilor îndreptarea unei „nedreptăți”, arătând că personalul TESA din spitalele României nu au primit stimulent de risc în perioada stării de urgență.
SCRISOARE DESCHISĂ
„Stimate domnule Președinte al României,
Stimate domnule Președinte al Camerei Deputaților ,
Stimate doamne și stimați domni parlamentari,
Guvernul României a anunțat la data de 30 aprilie 2020, printr-o informație de presă, că printre proiectele de acte normative adoptate în cadrul ședinței de Guvern din acea zi, s-a adoptat și Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea alin. (1) și (5) ale art.8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență. În textul acestui proiect de act normativ era prevăzută în mod corect și conform intenției Comisiei Europene, posibilitatea de a se acorda stimulentul financiar din fondurile Uniunii Europene, tuturor salariaților din spitalele COVID-19, incluzând astfel printre alte categorii profesionale și personalul tehnic, economic și administrativ din sănătate (TESA) – personal care lucrează umăr la umăr și în același loc cu personalul medical, fiind expus la aceiași factori de risc.
La data de 7 mai 2020, tot prin intermediul unei informații de presă a Guvernului României, colegii noștri din Uniunea Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate, au aflat că proiectul de act normativ menționat anterior a fost încă odată modificat, fără o informare și consultare prealabilă a partenerilor sociali și a potențialilor beneficiari, iar la data de 11 mai 2020, când s-a publicat în sfârșit această ordonanță în Monitorul Oficial, am aflat cu toții cu stupoare că s-a înlăturat exact textul din ordonanță care asigura posibilitatea acordării stimulentului financiar și personalului nemedical din spitalele COVID-19.
La nivel național există 24 000 de lucrători care activează în spitale, în cadrul serviciilor de SUPORT TEHNIC-ECONMIC – ADMINISTRATIV (TESA) din SĂNĂTATE. Acești lucrători au fost deja discriminați și tratați incorect în Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, când au fost puși pe o altă ANEXA (8), în loc să fie în aceeași ANEXĂ (2), împreună cu personalul medico-sanitar, alături de care lucrează zi de zi în spitale. Au fost excluși și din Regulamentul Sporurilor și de la GRILA de SALARIZARE la nivel 2022 – aplicată în sănătate, în condițiile în care toate aceste drepturi sunt legate doar de personalul medico-sanitar din ANEXA 2 ! Prin forma actuală a textului OUG 43/2020, nedreptatea făcută personalului TESA din spitale devine și mai insuportabilă, în contextul în care situația de la spitalele din țară (Târgu Jiu, Deva, Focșani, Suceava, București – Spitalul Obregia și Spitalul Colentina) a demonstrat că personalul nemedical este expus la aceiași factori de risc care afectează și personalul medical.
Personalul TESA din spitalele României nu mai suportă acest tratament discriminatoriu și inechitabil și respinge această abordare elitistă, manifestată atât prin Legea 153/2017 cât și prin OUG 43/2020, care nu face altceva decât să copleșească cu drepturi și beneficii unele categorii profesionale din sănătate, neglijând în schimb pe ceilalți colegi din sistem, fără de care nu se poate asigura funcționarea spitalelor. Având în vedere argumentele mai înainte menționate, precum și faptul că fondurile europene nu pot fi cheltuite, în condițiile în care, nu se respectă standardele UE privind informarea și consultarea părților interesate (parteneri sociali sau beneficiarii potențiali), Confederația Sindicală Națională MERIDIAN consideră că situația semnalată de colegii de la Uniunea Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate se poate repara urgent prin textul PLx.257/2020 – Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID – 19, pe perioada stării de urgență. În acest sens, CSN MERIDIAN și Uniunea Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate au înaintat, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaţilor, propunerea de a modifica textul OUG 43/2020 prin introducerea amendamentului de mai jos:
AMENDAMENT
La articolul 8 se introduce un nou alineat, alin (4), cu următorul text:“(4) Stimulentul de risc prevăzut la alin (1) se aplică și personalului de suport nemedical TESA (TEHNIC – ECONOMIC și ADMINISTRATIV) din unitățile sanitare.”

Recomandările redacției