Perspectivă sumbră: cum o să vă uitați în ochii unui copil care se va juca în Filarmonica pustie?

4
1492

De câteva zile, în vacarmul creat de o inițiativă a edililor, de a reduce posturile artiștilor din cadrul Filarmonicii Arad, marii artiști ai lumii s-au alăturat arădenilor, sprijinindu-i în demersul de a salva instituția și implicit cultura arădeană. Mai marii lumii muzicale s-au alăturat artiștilor arădeni prin sutele de mesaje pe rețele de socializare dar și în presa locală.  Au făcut acest lucru, deoarce cunosc foarte bine acestă lume și știu că fără muzică și fără cultură, omul nu înseamnă nimic. ,,Muzica te înalță, te face mai uman, te ajută să înțelegi viața și să treci prin greutăți mult mai ușor. Cultura este unul dintre elementele-cheie care ne ajută să fim umani iar capacitățile noastre intelectuale și artistice reprezintă o parte importantă din ceea ce ne face să fim astfel.

Într-o lume în care uitându-ne în jur, căutăm cu disperare frumosul, pentru că este atât de greu de găsit, trăindu-ne zilnic viețile gri, într- o luptă mută pentru existență, este inuman să sufocăm cu bună știință, singurele surse de frumos care ne-au mai rămas, instituțiile de cultură.

Prin desființarea unei instituții de cultură nu facem altceva decât să contribuim la dezumanizare și la periclitarea unei dezvoltări sănătoase pentru generațiile viitoare.

Cultura este un pilon important al societății, muzica este o ramură indispensabilă a ei, nu suntem obligați să o simțim cu toții, dar suntem obligați să simțim cu cei care au nevoie de ea”, răsună vocile artiștilor arădeni.

Nu ne putem imagina viața fără muzică. Un video impresionant, ne arată pentru câteva momente, ce ar însemna o vizită într-o filarmonică goală, fără cor, fără orchestră și cu o muzică ce ne sugerează finalul. O fetiță îmbrăcată în alb, reprezentantă a purității, intră în clădirea impresionantă a Palatului Cultural, curioasă, se plimbă printre scaunele goale, printr-o sală goală, urcă încet pe scenă acompaniată de  requiem -ul de pe fundal, atinge pianul cu o inocență debordantă. Dansează pe o scenă goală, înconjurată de instrumente, apoi se retrage încet, ca într-un film mut și dureros totodată.  Senzația pe care o trăiești privind aceste scene și ascultând muzica, e ca si cum ai face asta  pentru ultima oară. O ultimă dată, când poți să intri într-o instituție de cultură, când poți să iei contact cu muzica, să o simți, să-ți pătrundă prin toți porii ființei tale. Inocentă, pură, cu o privire de înger și voce de clopoțel, fetița adresează o ultimă rugă, celor care au urechi de auzit și suflet deschis înspre frumos : ,, Salvați Filarmonica Arad!”. Nu ignorați puritatea unui copil, ascultați cererea puiului de om și salvați cultura arădeană!

4 COMENTARII

  1. Noi iubim frumosul, arta muzicii clasice si pr artistii aradeni care ii dau viata acestei muzici in fiecare repetitie si concert aduce la viata ceva nou si sanatos in sufletul nostru.De aceea toti cetatenii Aradului suntem datori atat predecesorilor dar mai ales copiilor nostri sa luptam si sa facem tot efortul pentru Sanatatea sufletului nostru si a celor care vin la aceasta terapie, concertul clasic, unde nici un tratament medical nu poate ajuta mai bine ca muzica marilor compozitori, in sala aceasta minunata.

  2. E o mare rusine ce se intâmplă in aceste zile in Arad. Primarul Bibart, prin tot comportamentul lui discretionar, bate cuie in sicriul electoral al PNL. E grav ca un asemenea munte de incultura diriguieste destinele orasului Arad.

Lasă un răspuns la maria ardelean Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.