Pescari amatori, amendaţi de jandarmi şi inspectorii piscicoli

0
188

pescuit
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, în colaborare cu inspectori piscicoli din cadrul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – filiala Ardeal, au desfăşurat, în cursul zilei de 25 martie a.c., o acţiune ce a avut drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional în domeniul piscicol.
“În timpul acţiunii, desfășurată pe albia Crișului Alb, Canalul Morilor și râul Teuz, au fost depistate persoane care pescuiau fără a avea permis sau autorizație în acest sens și persoane care nu respectau condițiile pentru care li s-au eliberat permisele de pescuit”, ne informa mr. Emilia Fînaţă, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Șapte persoane au fost identificate și sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 2100 de lei, pentru nerespectarea unor prevederi privind pescuitul si acvacultura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.