În ceea ce priveşte teoria conspiraţiei, mă situez undeva la mijloc. Am citit cu curiozitate „Codul lui Da Vinci”, spre exemplu, am râs cu subînţeles la faptul că Hitler a fost făcut scăpat şi mai trăieşte (trăia, mă rog, dată fiind vârsta) pe undeva prin Cordilieri. Adică, să rezum ideea, cred în anumite lucruri că n-ar fi tocmai rodul coincidenţelor bizare, dar nu merg cu imaginaţia până la scenarii paranoide, ci caut să păstrez orice teorie a conspiraţiei la un nivel de credibilitate logică.
Demnă de o teorie a conspiraţiei este şi această epidemie de pesta porcină. Adică, plină de suspiciune, de evenimente pigmentate cu intenţii de „făcătură”. Pentru a păstra nivelul de credibilitate logică, am apelat inclusiv la un specialist, un medic veterinar, care a părăsit sistemul, deci nu poate fi bănuit de o presupusă complicitate. Dumnealui a confirmat această suspiciune, ba chiar a tuşat-o, oferind anu­- mite indicii pe care un neiniţiat le-ar considera normale. N-aş intra în amănunte tehnice pentru că, în primul rând mă depăşesc pe mine, iar în al doilea rând poate nici spaţiul nu permite. Concluzia este că acest virus nu se putea răspândi într-un asemenea ritm pe cale „naturală”. Şi, pe cale de consecinţă, virusul a fost implantat. De aici, se deschide discuția privind teoria conspirației.
Prima și cea mai plauzibilă variantă este cea a sabotării sectorului respectiv, în a omorî – la propriu şi la figurat – industria cărnii. Ştiu, e la îndemână această variantă şi, de asemenea, pe baza prezumţiei de nevinovăţie, până nu există o dovadă clară, nu poate exista nici o culpă evidentă. Rămâne, deci, la stadiul de conspiraţie, de urzeală, de fantezie. Dar oricât ar fi de fantezie, prezumţia există. Şi ea poate fi legată inclusiv de statistică, care arată o creştere consistentă a economiei româneşti. Teoretic, toate s-ar lega, România – recunoscută ca o ţară consumatoare de carne – fiind nevoită astfel să crească rata importurilor de carne de porc.
A doua variantă este tot legată de un sabotaj, dar unul autohton. Adică, un procesator de carne a încercat să-şi învingă concurenţa prin mijloace virale, iar situaţia a scăpat de sub control. Şi, apoi, de la firmă la firmă, de la o gospodărie la alta. Variantă mai puţin credibilă, din varii motive, de la obţinerea virusului până la implantarea acestuia.
Cea de a treia variantă, la fel de credibilă ca şi prima, este pur şi simplu lipsa de profesionalism a instituţiilor statului, care au acţionat letargic, târziu şi cu o lipsă de profesionalism, cu dezinteres şi apoi, când lucrurile au luat-o razna, cu o panică iraţională.
Personal, înclin spre prima variantă, dar fiecare dintre celelalte două are doza sa de realism şi, poate tot atât de mult, doza de misticism. Din păcate, oricare dintre variante ar fi cea veridică – poate chiar combinaţii între ele – concluzia nu poate fi decât una: România trece printr-una dintre cele mai mari crize alimentare, care poate duce nu doar la o creştere exponenţială a şomajului, însoţită de o scădere similară a PIB-ului, ci şi la o dependenţă definitivă (sau măcar pe termen lung) de importurile de carne de porc. Ceea ce ne va stabiliza iremediabil la coada Uniunii Europene.

Recomandările redacției