Peste 1.000 de arădeni vor plăti impozit cu până la 500% mai mare în 2019 din cauza fațadelor

0
493

Fațadele neamenajate din municipiul Arad vor fi taxate cu sume uriașe. Anunțul acesta îl știm deja de câteva săptămâni de zile, timp în care lumea s-a putut gândi la variante și variante. Dacă unii ar dori să își pună la punct casele, dar nu au fondurile necesare, alții nici nu se gândesc la aceste lucruri pentru că nu le pasă.
Degeaba este Anul Centenarului, că ei tot nu vor să aibă fațada îngrijită. Degeaba este 2018, că ei tot ca acum 100 de ani trăiesc. Înainte se mai dădeau casele cu cârpici, cu ceva smoală, dar acum nici măcar atât. Se pune un semn cu „Cade ten­cuiala” și se lăsă să mai treacă timpul.
Noi vă relatam într-un număr anterior părerea cetățenilor ce se află în această situație, mulți declarând că vor să își repare fațadele, dar nu sunt lăsați de Primărie numai dacă plătesc firma propusă de ei. Alții, însă, nici nu vor să audă de vreo reparație.
Părerile sunt împărțite, dar la urmă, impozitele tot vor veni, iar banii tot trebuie plătiți. Până atunci, Aradul tot cu clădiri degradate rămâne.
210 clădiri supraimpozitate în 2019
Primăria municipalității a declarat că Aradul are 210 de clădiri care vor intra la supraimpozitare începând cu anul viitor. Asta, bineînțeles, dacă nu cumva își procură aviz de construcție până la sfârșitul anului, iar în cazul acesta, ei fiind scutiți de plătirea impozitului.
1.032 de proprietari vor plăti de anul viitor un impozit majorat cu până la 500%. Deci, 1.032 de persoane nu au avut timp sau nu au vrut până acum să își repare fațadele.
73 din cele 210 clădiri se va plăti impozit majorat cu 100%, pentru 59 de clădiri impozitul creşte cu 200%, pentru 34 de clădiri cu 300%, pentru 27 de clădiri cu 400% și pentru 17 clădiri aflate în stadiu avansat de degradare, impozitul creşte cu 500%.
Teatrul Vechi – impozit de șase ori mai mare
Teatrul Vechi, clădirea aflată în paragină de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 3, va trebui să plătească aproape 20.000 de lei impozit, crescând de la suma de 3.209 lei. Cel mai probabil, pro­prietarul va încerca să vândă clădirea pentru a putea plăti suma uriașă.
Conform Primăriei, cei ce își renovează clădirile vor fi scutiți de plătirea impozitului pe cinci ani de zile sau se oferă o alternativă Primăria face lucrările pe banii municipalității, urmând ca în următorii cinci ani cetățenii să ramburseze costurile de reabili­tare a clădirilor ai căror proprietari sunt.
Mai este puțin peste o lună de zile la dispoziție, timp în care se mai pot răzgândii oamenii, se mai pot depune cereri pentru avize de construire sau se pot lăsa lucrurile cum sunt, pentru că așa este la noi: mai târzie e mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.