Peste 1.000 de pachete de țigări, gata să fie vândute ilegal într-o societate comercială din Țipari

0
424

Realitatea este că în Arad și nu numai, foarte multe persoane au luat-o pe calea nedreptății. Din păcate pentru aceștia, mulți încep să iasă la suprafață după ce polițiștii i-au luat în vizor. Este vorba despre contrabanda cu țigări care se face începând de la locuri publice precum piețele, cât și direct de acasă sau chiar în magazine. 

Chiar de aceea, mai multe echipe de polițiști din  Zerind, Sintea Mare și Apateu au desfășurat, ieri, în data de 17 februarie 2020, o acțiune pe raza localităților, pentru depistarea societăților comerciale care nu respectă legislația privind produsele accizabile.

Astfel, după ce au trecut prin mai multe locuri, acțiunea a fost oprită pe raza localității Țipari pentru că acolo a fost depistată o societate comercială unde erau deținute în vederea comercializării pachete de țigări care nu își aveau deloc locul acolo, dar care puteau fi vândute mai ușor fără acte și la un preț accesibil pentru toată lumea.

Nu mai puțin de 27.260 de țigarete (1.363 de pachete) de diferite mărci timbrate necorespunzător au fost găsite în incinta societății comerciale, și care păreau că provin din contrabandă. Întreaga cantitate de țigarete a fost indisponibilizată, administratorul societății fiind cercetat pentru contrabandă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.