În baza planului „Foc de artificii”, cu aplicabilitate la nivel național, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai orașului Chișineu-Criș, au desfășurat o acțiune pe raza localității. În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat, la domiciliul unui bărbat de 43 de ani, din Chișineu-Criș, 1.739 articole pirotehnice (artificii și petarde), pentru care cel în cauză nu a putut prezenta documente legale. „Articolele pirotehnice au fost indispobilizate în vederea continuării cercetărilor, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni pirotehnice fără drept„, a declarat agent șef adjunct de poliție Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Recomandările redacției