Peste 10.000 de turiști au vizitat Domeniu Regal Săvârșin, de la 1 mai

0
253

Peste 10.000 de turişti din toată ţara, precum şi din străinătate, au vizitat Domeniul Regal Săvârşin după data de 1 mai, când acesta a fost deschis publicului, potrivit agerpres.ro.

Aceştia au avut acces în Satul Regal, Muzeul Regal al Automobilului şi Parcul Regal, însă la finalul lunii iunie va fi deschis pentru public şi Atelierul Auto al Regelui Mihai.

Ziua de 9 Mai, când la Săvârşin au fost organizate evenimente cu public dedicate Zilei Europei, cu participarea Familiei Regale, a fost cea mai aglomerată, fiind înregistraţi aproximativ 2.500 de vizitatori.

Conform reprezentanţilor Casei Regale, cei mai mulţi turişti sunt înregistraţi sâmbăta, când sute de persoane ajung la Săvârşin.

Domeniul Regal a fost deschis pentru public la 1 mai, chiar dacă ceremonia oficială de deschidere a fost organizată abia în 10 Mai, de Ziua Regalităţii, când vizitatorii au fost primiţi de către Majestatea Sa Margareta, Principele Radu şi Principesa Sofia.

Conform Casei Regale, programul de vizite este următorul: luni – joi, doar pentru grupuri organizate cu rezervare prealabilă; vineri, sâmbătă şi duminică – între orele 9,00 şi 18,00. În mod excepţional, luni, în a doua zi de Rusalii, publicul va avea acces la fel ca în weekend.

Pentru vizitarea domeniului, adulţii plătesc un bilet de 30 de lei, iar copiii de peste 5 ani şi pensionarii, 15 lei.

Pentru prima dată după întoarcerea Familiei Regale în ţară, domeniul Regal de la Săvârşin este deschis pentru turişti pe toată perioada sezonului cald, din luna mai până la sfârşitul lunii octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.