Arădenii dovedesc încă o dată că sunt cu adevărat iubitori de câini și totodată stăpâni responsabili atunci când își întregesc familiile cu cei mai loiali prieteni ai omului. O dovedește și numărul însemnat de adopții de la Adăpostul Public de pe Calea Bodrogului.

Nu mai puțin de 136 de suflete și-au găsit stăpâni în primele patru luni ale acestui an, iar alte 15 exemplare au fost revendicate.

Periodic, Direcția Generală Poliția Locală Arad monitorizează prin verificări la adresă, modul în care sunt tratați de noii lor stăpâni, câinii adoptați din Adăpostul Public. Oamenii legii se asigură că patrupedele nu sunt abandonate sau supuse la rele tratamente.

Frecvent polițiștii locali din cadrul Biroului Supraveghere Comunitară și angajații S.C. Gospodărirea Comunală S.A. Arad desfăşoară acţiuni de capturare a câinilor fără stăpân şi de transferare a acestora la adăpost. Cele mai recente acţiuni comune au fost întreprinse în cartierele Alfa, Cadaș și Drăgășani. Bilanţul este încurajator: niciunul dintre cele 25 de exemplare canine, astfel capturate, nu fusese abandonat de stăpân sau de cel care îl adoptase anterior.

Există și o amenda pe care cei care adoptă și, ulterior, abandonează un câine, iar aceasta poate ajunge până la 6.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Recomandările redacției