Peste 100 de copii, angrenați într-un concurs pe tema regimului alimentar

0
341

Mai bine de 100 de elevi de la şcoli din municipiu şi judeţ au participat la concursul pe teme de alimentație sănătoasă, concurs desfășurat online, organizat de Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad.

CJA derulează anual, acțiuni educative alături de programele „Laptele şi cornul”, dar şi distribuţia merelor în şcoli. Anul acesta, din cauza virusului COVID-19, lucrurile s-au desfășurat puțin mai altfel. Mai precis, potrivit deciziilor stabilite de la Guvern, activitățile s-au desfășurat obligatoriu în mediul on-line.

Copiii au descris, prin intermediul căilor de comunicare online, meniul lor zilnic, stilul de viață, obiceiurile culinare ale familiei. Cei mici au discutat cu părinții, învățătorii și profesorii și au transpus în desene sau preparate culinare, ideea lor vizavi de un regim alimentar sănătos.

Încurajăm copiii să consume alimente proaspete şi să îşi însuşească deprinderi alimentare sănătoase. Chiar dacă anul acesta am avut un concurs aparte, ne-am bucurat să vedem desene frumoase, care ilustrează imaginația copiilor și modul în care ei consideră că alimentele sănătoase ajută organismul să se dezvolte corect, pentru că obiceiurile alimentare se formează în primii ani de viaţă”, a spus Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Măsurile educative care însoţesc distribuţia de lapte s-au desfăşurat sub sloganul „Nicio zi din cele şapte, fără brânză, fără lapte”, iar cele care însoțesc distribuția de mere au avut ca slogan „De la mere ai putere”.

Toţi copiii înscrişi la concurs, aparţinând Școlii Gimnaziale „Aron Cotruș”, Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica, Școlii Gimnaziale „Iosif Moldovan”, Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” sunt câştigători și vor primi diplome de participare, pentru imaginație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.