După începerea primei faze de relaxare se cuvine ca viața culturală arădeană să fie revitalizată. Reprezentanții administrației și ai instituțiilor de cultură propun arădenilor un „restart cultural“ și caută spații și locații unde să poată fi adaptate evenimente culturale, ținându-se în același timp cont, de regulile impuse în situația de alertă

Dacă anii trecuți, în această perioadă spectacolele își închideau stagiunile, acum se pregătesc evenimente culturale în aer liber, adaptate…timpurilor noastre.

Programul cultural din următoarele luni, adaptat situației a fost prezentată în cadrul unei conferințe la Teatrul de Vară al Centrului Cultural Județean Arad, la care au participat viceprimarul Aradului, Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea și directorii instituțiilor de cultură arădene – Bogdan Costea, directorul Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad, Daniela Pădurean, directorul Centrului Municipal de Cultură Arad, Ioana Engelhardt, directorul Centrului Cultural Județean Arad, Doru Orban, directorul Filarmonicii Arad și Tapasztó Ernő , reprezentând Teatrului Maghiar din Arad.

Pentru adaptarea evenimentelor culturale la măsurile din situația de alertă, o altă regulă este de limitare a numărului de spectatori. Distanțarea culturală este practic «un pericol». Programul cultural va fi configurat în așa fel încât, să existe mai degrabă o mulțime de evenimente de dimensiuni medii și mici – decât câteva evenimente mari, cu public numeros. Regulile sanitare stabilite pentru această perioadă nu ne permit organizarea de evenimente de mari dimensiuni. Avem nevoie de spații neconvenționale, de străzi pietonale unde să valorificăm potențialul unor evenimente culturale“, a spus viceprimarul Aradului, Ionel Bulbuc.

Așadar, se dorește realizarea unui program de cel puțin 100 de evenimente de-a lungul perioadei de vară: 15 iunie – 15 septembrie – cu evenimente în avanpremieră și, dacă vor permite condițiile, chiar după 15 septembrie.

Astfel, s-au propus ca spații deschise propriu-zis culturale: grădina de vară a CCJA, grădina de vară a cinematografului Arta, grădina de vară a cinematografului Grădiște și curtea clădirii Preparandiei

Spații publice tradiționale pentru evenimente culturale și de divertisment sunt: Faleza Mureșului, Piața Reconcilierii, platoul Primăriei, Parcul Eminescu și Ștrandul Neptun.

Avem în acest moment în vedere câteva spații pietonale tradiționale sau închise circulației auto special pentru acest program: stăzile Mețianu, 1 Decembrie, Aleea Borsec, Piața Avram Iancu și Piațeta Bisericii Roșii, au mai subliniat reprezentanți ai Centrului Cultural Județean.

Drive-in cinema în grădina de vară, la Arta

Inedit pentru Arad, sunt în vedere parcările unor centre comerciale – pentru evenimente drive-in cinema, dacă va exista interes din partea publicului.

Vorbim de un program special al Centrului Municipal de Cultură Arad constând în proiecții speciale în grădina de vară a cinema Arta.

Astfe, vineri 5 iunie și sâmbătă 6 iunie, în colaborare cu o companie de taxi, care va furniza mașinile, se va utiliza curtea interioară ca un spațiu de parcare și, totodată, de vizionare a proiecțiilor speciale. Spațiul nefiind configurat ca o parcare – și nedorind ca spectatorii să fie supuși stresului parcării în spații mici, Vor fi puse la dispoziția publicului mașini gata parcate din care vor putea vedea filmele din program. Totodată, având un început de vară deosebit de răcoros, publicul are parte de confort termic la ora târzie a proiecției.

Intrarea la proiecții se va face pe bază de rezervare – în cazul în care solicitările vor fi numeroase, proiecțiile se vor repeta. „Dacă există cerere semnificativă, avem în vedere organizarea unui weekend de drive in cinema, eventual într-una din parcările centrelor comerciale – sau în alte spații, în funcție de condiționările tehnice ale evenimentului, au mai spus reprezentanți ai CCJA.

Pentru cei mici – Teatrul de Marionete

Teatrul de Marionete își va juca spectacolele în curtea instituției – CCJA.

Vor fi două programe speciale, desfășurate în Grădina de vară: Școala de vară și Grădinița culturală, pe parcursul a două luni, cu respectarea tuturor reglementărilor impuse (n.r distanțare, igienizare, număr limitat de copii).

CMCA va propune copiilor mai multe spectocole – în special în grădina cinematografului Grădiște, dar ele pot fi itinerante. Totodată, în curtea Muzeului Preparandiei, se va desfășura proiectul Vara de arte.

Recomandările redacției