Peste 100 de locaţii pentru comercializarea produselor de Ziua Îndrăgostiţilor şi de 1 și 8 Martie

0
382

Primăria Municipiului Arad a stabilit amplasamentele pentru desfășurarea

activității de comerț ambulant cu produse specifice zilelor de 1 și 8 Martie. Atenţie, aceleaşi locaţii sunt valabile şi de Ziua Îndrăgostiţilor !Mai exact, 106 locații au fost distribuite în mai multe zone din oraș. Vorbim despre amplasamentele în marea lor majoritate cunoscute deja de arădeni.

În aria protejată a municipiului comercianții de poduse specifice zilelor de 1 și 8 Martie vor putea alege una dintre locații:

– B-dul Revoluţiei nr. 26 (în faţa magazinului “Marelbo”) – 8 locuri

– B-dul Revoluţiei intersecţia cu str. Crişan nr. 1 (Bl. A, între sc. A şi B) – 8 locuri

– B-dul Revoluţiei nr. 43 (intrarea în Policlinică şi Banca Transilvania) – 8 locuri

– B-dul Revoluţiei nr. 82-84 (de la nr. 82 până la ghereta cu cărţi) – 8 locuri

– B-dul Revoluţiei nr. 92-96 (între Universitatea V.Goldiș și Banca Românească) – 8 locuri

– B-dul Revoluţiei nr. 25-27 (între “Cafe Bar Crama Unic” și banca “Idea Bank”) – 8 locuri

– Zona Boul – Roșu staţia de tramvai spre centru ( B-dul Decebal, în spate la

postul TRAFO) – 5 locuri

Mobilier permis

Pe suprafața atribuită de 2,00 mp/locație se acceptă amplasarea unui mobilier stradal compus din: masă, scaun, umbrelă neinscripționată ce va putea fi folosită doar în caz de timp nefavorabil. Corturile și alte construcții provizorii nu sunt acceptate.

În afara ariei protejate, comercianții ar putea opta pentru una dintre următoarele locații:

– Micălaca, Aleea Borsec – 8 locuri

– Micălaca, b-dul N. Titulescu intersecția cu str. V. Lucaciu (între zona verde și stâlpii metalici din colțul „Digi RCS-RDS”) – 5 locuri

– P-ţa U.T.A – în dreptul magazinelor „Filip” și biserică (pe partea dinspre biserică) – 5 locuri

– P-ţa U.T.A. – Calea Aurel Vlaicu nr. 58-61 de la magazinul “Second Hand”până la colţul dinspre ING Bank) – 5 locuri

– P-ţa U.T.A – în dreptul cofetăriei „Miky” – 3 locuri

– Calea Aurel Vlaicu, bl. Z16, în dreptul magazinului „Mobexpert” – 8 locuri

– Calea Aurel Vlaicu, nr.163, bl.6 (de la cafeneaua “Platinum” până la colţul dinspre magazinul “Unicarm” – 8 locuri

– Calea Aurel Vlaicu (între magazinul „Second Hand”-bl. Z22 și magazinul „Calla”) – 3 locuri

– P-ța Gării (între alimentara „Alcarom” și magazinul „Despi”) – 8 locuri

Condiţii

Suprafața atribuită comercianților este de 9,00 mp/locație, iar mobilierul stradal va fi compus din: masă și un scaun, protejate de o structură de tip „umbrar”, din pânză, fără elemente de închidere perimetrală.

Locurile de vânzare se atribuie în limita stabilită, în ordinea numerelor de înregistrare a cererilor, pentru producători, artizani, meșteșugari și meșteri populari (hand made) cu sediul social în județul Arad. Locurile rămase libere după repartizare se pot aloca comercianților a căror activitate legal desfășurată se încadrează în codurile CAEN pentru

comerț ambulant, cu sediul social în județul Arad.

Cererile de participare la eveniment se depun direct/personal de către solicitant sau prin împuternicit, în condițiile legii (procură/împuternicire notarială), la Primăria Municipiului Arad, Serviciul Relații cu Publicul (camera 5 din Palatul Cenad).

Documentaţia pentru obţinerea acordului va cuprinde:

cererea tip pentru obţinerea acordului de ocuparea domeniului public, care se găseşte pe site-ul Primăriei Municipiului Arad şi la Serviciul Relaţii cu Publicul (camera 5) a Primăriei Municipiului Arad;

– Copie buletin de identitate sau carte de identitate;

– Acte firmă (copie certificat de înregistrare+certificat constatator, emise de Oficiul Registrului Comerțului) conform Legii 359/2004 sau Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

– Împuternicire notarială- în cazul în care solicitantul este diferit de persoana care depune cererea.

Condițiile de desfășurare a comerțului ambulant cu ocazia evenimentului sunt:

– marfa va fi expusă doar în perimetrul locaţiei stabilite;

– comerţul ambulant se va desfăşura cu articole tradiţionale specifice zilelor de Sf. Valentin, 1 şi 8 Martie.

– activitatea desfăşurată nu va afecta circulaţia pietonală, circulaţia pe pistele de biciclete şi auto precum şi activitatea specifică zonei;

– se va respecta curăţenia domeniului public afectat;

– Comerciantul va deține la locul de vânzare, acordul pentru desfășurarea comerțului stradal, eliberat de Serviciul Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public – în original, documentul de identitate al vânzătorului care să coincidă cu identitatea persoanei menționată în acordul solicitat.

Calendarul de înscrieri, respectiv cel de ocupare a domeniului public este următorul:

Pentru ziua de 1 Martie

– perioada de depunere a cererilor: 10.02.2020-14.02.2020

– perioada de ocupare a domeniului public: 28.02.2020-02.03.2020

Pentru ziua de 8 Martie

– perioada de depunere a cererilor: 17.02.2020-21.02.2020

– perioada de ocupare a domeniului public: 07.03.2020-09.03.2020.

Aceleași locații vor fi folosite și de comercianții de produse specifice Zilei

Îndrăgostiților, în perioada 13.02.2020-15.02.2020



%MCEPASTEBIN%

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.