Peste 100 de poliţişti de rutieră și ordine publică vor fi prezenţi în stradă, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ la care va avea loc examenul de Evaluare Naţională.  În perioada 11-14 iunie a.c., în județul Arad, 3.552 de elevi de clasa a VIII-a vor susține examenul de evaluare națională. Examenul a debutat luni, 11 iunie, cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română iar poliţiştii au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică la 94 de centre de examinare din întreg judeţul. Nu mai puțin de 82 de polițiști de ordine publică și 20 de rutieră vor fi prezenți în zona centrelor de examinare, având ca obiectiv prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportament sau prin activităţile pe care le desfăşoară, afectează ordinea şi liniştea publică.

Recomandările redacției