Peste 100 de profesori arădeni s-au răzgândit ,,pe ultima sută de metri” și nu s-au prezentat la Titularizare

0
237

Astăzi, s-a desfășurat proba scrisă la  examenul de Titularizare în învățămănt. Examenul  a început la ora 9:00, și s-a ținut în cele patru centre de concurs. La această probă s-au înscris 822 de candidați, dintre care 156 de candidați au provenit  din promoția curentă. De la această probă au lipsit 118 candidați. Reprezentanții ISJ Arad ne precizează că examenul s-a desfășurat în cele mai bune condiții, nefiind înregistrat nici un incident în municipiul și județul Arad.  

Reamintim că, primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se vor  depune la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile vor putea  fi transmise și prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 3 august.

După afișarea rezultatelor finale, va urma repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă. Repartizarea  se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

Precizăm că în județul Arad sunt disponibile 131 posturi didactice vacante pentru  perioadă nedeterminată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.