Școlile din Arad se închid rând pe rând, fie din cauza epidemiei, fie din cauza frigului din clase , așa cum am mai scris. Încă mai funcționează,  cu prezență fizică, 349 de unități de învâțământ, cu un număr de 48.418 preșcolari și elevi, care își desfășoară activitățile în clase, ne precizează ISJ Arad.

     În alte 69 de unități de învățământ există cel puțin o clasă  care să aibă activitatea cu prezență fizică suspendată din cauza cazurilor confirmate cu virusul SARS-CoV-2 la elevi. Sunt 660 cazuri de copii bolnavi pe raza județului Arad.

    Nouă unități de învățământ au activitatea cu prezența fizică  suspendată la nivelul întregii unități de învățământ, deoarece peste 50% din totalul claselor au activitatea suspendată din cauza cazurilor confirmate cu virusul SARS-CoV-2.

      Șase  unități de învățământ au activitatea cu prezența fizică este suspendată la nivelul întregii unități de învățământ, conform prevederilor art. 6, alin 3 din Ordinul comun din 1 octombrie 2021, care lasă la latitudinea consiliilor de administrație modul în care se desfășoară cursurile în unitățile respective.

 Un număr de 12.193 preșcolari/elevi, care provin din cele 246 de formațiuni care au activitatea cu prezență fizică suspendată și din cele 15 unități de învățământ în care activitatea cu prezența fizică este suspendată la nivelul întregii unități de învățământ, își desfășoară cursurile online.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

            

 

Recomandările redacției