Direcția Generală Poliția Locală continuă acțiunile de identificare, în vederea ridicării de pe domeniul public, a autovehiculelor abandonate și fără stăpân!

Fiind stabilită ca o prioritate în activitatea poliției locale, în ultimele trei luni s-au depus eforturi pentru identificarea și notificarea unui număr de 120 proprietari/deținători legali ai autovehiculelor abandonate, solicitându-se ridicarea acestora de pe domeniul public. Agenții au descoperit mașini care au fost lăsate pe spații verzi, în parcări rezidențiale, în zone unde oprirea/staționarea sunt interzise, atât în cartiere, cât și în zonele centrale.

În desfășurarea ”bătăliei” cu mașinile abandonate și fără stăpân identificate pe raza orașului, 65 dintre ele, pentru care au fost întocmite somații în ultima perioadă, s-au verificat pe teren, constatându-se faptul că, în urma acțiunii poliției locale, 40 dintre vehiculele imobilizate au fost relocate de pe domeniul public pe spațiul privat, eliberând astfel parcările publice, trotuarele și spațiile verzi. Cele rămase intră în procedurile prevăzute de Legea 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

În mod regretabil, în cadrul procesului desfășurat în permanență de către DGPL Arad pentru curățarea domeniului public de astfel de rable, de la începutul anului până în prezent, doar în cartierele Sânicolaul Mic și o parte din Aradul Nou, s-au găsit alte 43 de caroserii vechi care au fost ”uitate” pe domeniul public, prezentând indicii temeinice că sunt fără stăpân sau abandonate. Ocupând ilicit spații publice și totodată fiind inestetice și insalubre, acestora li se vor aplica procedurile prevăzute de lege privind constatarea, notificarea și ulterior somarea proprietarilor.

Efective de polițiști locali se vor preocupa de extinderea și în alte cartiere a misiunii curente de actualizare a bazei de date existente la nivelul instituției, cu mașinile abandonate apărute de la ultima identificare și până în prezent.

În urma întâlnirilor organizate în cartiere cu primarul Aradului, a rezultat faptul cã deși locuitorii au cunoștință de vehicule imobilizate demult pe domeniul public, aceste informații nu ajung la cunoștința autorităților locale. Încurajăm cetățenii ca, în astfel de situații, să sesizeze poliția locală telefonic la numărul dispeceratului 0257-939 (apel gratuit), sau în scris, la adresa de e-mail secretariat@politialocalaarad.ro.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției