A venit momentul în care toți cei ce își doresc o carieră în M.A.I. au șansa să concureze pentru aceasta. O nouă sesiune de admitere la școlile postliceale de poliție, jandarmi, poliție de frontieră și pompieri este organizată în aceste zile și, potrivit Ministerului de Interne, peste 9.300 de candidați s-au înscris pentru 1.737 de locuri scoase la concurs, dintre care 160 de dosare au plecat de la Arad.

Cel mai mare număr de candidați este înregistrat la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr”, din Câmpina, unde 4.071 de persoane concurează pentru 765 de locuri disponibile. La Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” din Cluj Napoca au fost scoase la concurs 162 de locuri pentru care concurează 954 de persoane. 

La Câmpina am aflat că sunt aproximativ 24 de arădeni, iar unul dintre aceștia, Coriolan C., ne-a spus că „Emoțiile cresc din zi în zi până la examem. Am parte de o mulțime de fiori, dar știu exact pentru ce anume m-am străduit atât până acum cu învățatul și sportul. Am mai fost la examen înainte, dar am picat la limită, acum am învățat și mai mult și sunt convins că la sfârșit o să plec de aici cu zâmbetul pe buze și admis“. 

O surpriză plăcută a fost faptul că la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, și persoanele de sex feminin vor susține examenul de admitere, iar cele 130 de doamne și domnișoare înscrise vor concura alături de bărbați pentru cele 300 de posturi scoase la concurs. Numărul total al candidaților este de 1.156.

La cele două școli postliceale de jandarmerie s-au înscris aproximativ 2.200 de candidați, care vor concura pentru cele 360 de posturi disponibile. Dintre acestea 10 locuri sunt alocate pentru Inspectoratul General de Aviație.

De asemenea, la școala de pregătire a agenților de poliție de frontieră „Avram Iancu”, din Oradea s-au înscris 935 de candidați pentru 150 de locuri disponibile, mai arată în comunicatul transmis de Ministerul de Interne. 

Sesiunea de admitere a început în data de 10 ianuarie cu înscrierea candidaților și eliberarea legitimațiilor de concurs. Mai departe, în săptămâna 12-17 ianuarie se vor susține probele eliminatorii (contravizita medicală și evaluarea performanțelor fizice), conform graficelor stabilite de instituţiile de învăţământ. Mai apoi urmează proba scrisă va avea loc în data de 19 ianuarie și va consta într-un test grilă la limba română și o limbă străină (engleză sau franceză), candidații aflând dacă au reușit sau nu odată cu afișarea rezulttelor din 20-21 ianuarie. 

Recomandările redacției