pdlOrganizaţia municipală de Femei a PD-L Arad, în parteneriat cu Societatea Lent-Optik, a iniţiat campania de amploare intitulată „Ochii–poarta deschisă spre univers”.
În cadrul acestei acţiuni au fost oferite consultaţii oftalmologice gratuite efectuate de către specialişti cu aparatură de ultimă generaţie. Acţiunea s-a dovedit a fi un adevărat succes, peste 2500 de arădeni prezentându-se la consultaţii. „Acţiunea pe care am organizat-o în colaborare cu o firmă specializată în domeniul optic a fost una reuşită, mii de oameni apelând la acest gen de consultaţii. Luăm în calcul să organizăm astfel de acţiuni la nivel de municipiu”, afirmă Geanina Pistru, preşedinta Organizaţiei municipale de Femei a PD-L Arad.
Campania s-a bucurat de o mare receptivitate din partea arădenilor, care au venit la consultaţii. „Surprinzător, acţiunea a stârnit interes şi din partea reprezentan- ţilor Gărzii Financiare Arad, care au efectuat controale la sediile PD-L unde au avut loc consultaţiile. Facem astfel de acţiuni de ani de zile şi niciodată nu am avut parte de astfel de controale. Ni s-a părut oarecum suspectă apa­riţia acestora tocmai la această acţiune, unde consultaţiile au fost oferite gratuit, dar în cele din urmă reprezentanţii instituţiei de control s-au convins că totul se derulează cu respectarea legii”, a precizat Geanina Pistru.
După Sărbătorile Pascale, acţiunile de acest gen vor fi existinse şi în judeţ.

Recomandările redacției