În perioada martie 2015-aprilie 2016, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Serviciului Resurse Umane au desfășurat în peste 30 de unități de învățământ, atât din municipiu cât și din județ, activități în cadrul campaniei „Și TU poți deveni POLIȚIST!”.

Acestea au avut ca scop promovarea profesiei de polițist și a ofertei educaționale a unităților de învățământ specializate, (școlile de agenți de poliție și Academia de Poliție A.I. Cuza București) în rândul grupului țintă, peste 2.500 de elevi ai claselor X-XII participând la activitățile desfășurate în cadrul acestei campanii. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, până la sfârșitul lunii iunie a acestui an.

elevi2

Recomandările redacției