Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Arad și cu sprijinul Consiliului Județean Arad, a organizat o serie de activități educaționale pentru elevi și preșcolari, activități care s-au derulat în perioada 26 – 30 martie 2018, în cadrul programului naţional Şcoala Altfel, ediția a VI-a, iniţiat de Ministerul Educaţiei Naționale. Pe parcursul celor cinci zile, peste 2.500 de preșcolari și elevi au participat la activităţi educaționale și vizite ghidate, sub îndrumarea muzeografilor arădeni. Pentru preșcolarii și elevii din învățământul primar și gimnazial s-au desfășurat ateliere pe teme de istorie locală, științele naturii și vizite ghidate în expoziția de istorie, artă și științele naturii. La Muzeul de artă Arad grupurilor şcolare beneficiază, gratuit, de ghidaj tematic în expoziţiile de artă europeană şi românească, expozițiile și atelierele – marca „Kinema Ikon” și expoziția Imaginarium, semnnată de artista Amalia Dulhan. La Muzeul Oraşului Lipova copiii au descoperit secretele casei memoriale „Sever Bocu” şi frumuseţea colecţiilor de artă Vasile Varga şi Eleonora Costescu. În Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” Șiria, în castelul Bohuș, sunt deschise pentru vizitatori expozițiile permanente, dedicate scriitorului Ioan Slavici, compozitorului Emil Monția, scriitorului și publicistului Ioan Rusu Șirianu, Sala Capitulării (1849), expoziția de artă plastică, iar grupurile școlare beneficiază, gratuit, de ghidaj tematic. ,,Consiliul Judeţean finanţează prin instituţiile sale subordonate activităţile dedicate elevilor în cadrul proiectului naţional «Şcoala altfel». Este important pentru copii să participe la programe interactive de educație alternativă”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Activități speciale cu ocazia Centenarul Marii Uniri
Inedit, în cadrul proiectului național „Școala Altfel”, muzeul arădean oferă o activitate educațională, dedicată Centenarului Marii Uniri (1918-2018). Principalul punct de atracție al expoziției de istorie îl constituie patrimoniul cultural legat de Centenarul Marii Uniri, care ilustrează desăvârșirea procesului de constituire al Statului Național Român, subliniind rolul marcant al Aradului în cursul lunii noiembrie 1918 pentru organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. În Sala „Unirii” obiectele personale, decorațiile, fotografiile de epocă, actele oficiale, medaliile aniversare oferă o imagine sugestivă asupra acestei perioade. Pornind de la valoroasele bunuri de patrimoniu ale muzeului, elevii au învățat despre arădenii care au construit România Mare și despre monumentele istorice din Arad, locuri unde s-a scris istoria în anul 1918. „Activitățile educaționale, dedicate Centenarului Marii Uniri se înscriu în eforturile de formare a generaţiei tinere, de promovare a educației în domeniul dar și în spiritul culturii, prin familiarizarea acesteia cu istoria locală, mai precis cu un moment semnificativ pentru istoria orașului Arad și a locuitorilor săi, anul 1918, moment de răscruce, când la Arad s-a pregătit organizarea Marii Adunari Naționale de la 1 Decembrie și construirea viitoarei României Mari” , a declarat dr. Peter Hügel, managerul Comple­xului Muzeal Arad.
(I.P.)

Recomandările redacției