Numărul de cazuri confirmate de variola maimuţei la nivel mondial a ajuns miercuri la 219 în afara ţărilor în care boala este endemică, potrivit unui raport publicat Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), scrie AFP.

În total, 19 ţări în care boala este neobişnuită, majoritatea în Europa, au raportat cel puţin un caz confirmat, indică ECDC într-o notă epidemiologică publicată miercuri seară.

„Majoritatea cazurilor sunt bărbaţi tineri, identificându-se ca bărbaţi având relaţii sexuale cu bărbaţi. Nu au fost niciun deces”, a precizat agenţia europeană cu sediul la Stockholm.

În afara celor 11 ţări africane în care această boală rară este endemică, trei ţări concentrează în prezent majoritatea cazurilor confirmate: Marea Britanie, prima ţară în care au fost observate cazuri neobişnuite la începutul lui mai (71 de cazuri), Spania (51) şi Portugalia ( 37), potrivit ECDC.

Europa concentrează majoritatea cazurilor cu 191 de cazuri, dintre care 118 în ţările din UE. Canada (15), Statele Unite (9), Australia (2), Israel (1) şi Emiratele Arabe Unite (1) sunt cele şase ţări din afara Europei cu cazuri considerate confirmate.

Cazurile suspecte nu sunt luate în considerare în bilanţ.

Numărul total de cazuri identificate miercuri de ECDC a crescut de peste cinci ori de la primul său raport la 20 mai, când agenţia a anunţat 38 de cazuri.

Luni, în prima sa evaluare a riscurilor, ECDC a considerat, totuşi, că probabilitatea de contagiune în populaţie era în general „foarte scăzută”, dar că, pe de altă parte, este „ridicată” la persoanele cu mai mulţi parteneri sexuali.

În aceeaşi zi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat o situaţie „atipică”, dar a considerat că este posibilă „oprirea” acestei transmiteri a bolii între oameni.

Boala, o variantă mai puţin periculoasă a variolei eradicate de aproximativ patruzeci de ani, este endemică în 11 ţări din Africa de Vest şi din Africa Centrală.

Începe cu febră mare şi progresează rapid până la o erupţie cutanată, cu formarea de cruste.

Nu există tratamente sau vaccinuri specifice pentru variola maimuţelor, dar multiplicarea cazurilor poate fi stopată prin vaccinarea împotriva variolei, a mai explicat OMS. 

Sursa: agerpres.ro

Recomandările redacției