Situație disperată în învățământ, acolo unde peste 300 de profesori la nivelul județului Arad riscă să rămână fără catedră. Luni, 21 octombrie, Senatul României a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art.66 din Legea Educației Naționale. În acest sens, vor fi prevăzute în medie 20 de ore în învățământul primar, 25 de ore în învățământul gimnazial și 30 de ore pe săptămână în învățământul liceal.

În 3 ianuarie 2018, Administrația Prezidențială a trimis proiectul spre reanalizare pentru mai multe motive, unul dintre ele fiind acela că „modificarea normelor didactice aferente încadrărilor personalului didactic din învățământul preuniversitar necesită o evaluare prealabilă a impactului asupra resursei umane în educație”.

Dacă această modificare se va regăsi în Legea Educației Naționale, vor rezulta aproximativ 15.000- 20.000 reduceri de norme. „La nivelul județului Arad asta înseamnă reducerea a peste 300 de norme, ceea ce presupune că aproape 400 de profesori riscă să rămână fără locuri de muncă“, atrage atenția Dănuț Ieneșescu, liderul Sindicatului Democratic din Învățământ Arad.

Până la această oră nu se cunoaște beneficiul acestei măsuri asupra elevilor sau sistemului educațional, în general, deoarece nu există un studiu de impact, dar avem certitudinea unor disponibilizări masive în învățământul preuniversitar din România.

Ne exprimăm clar opinia că nu suntem împotriva reformelor din educație, considerăm că instrucția și educația elevilor sunt prioritare, dar fără a analiza cu seriozitate impactul și consecințele unei astfel de modificări legislative, beneficiile aduse elevilor sau lipsa unei infrastructuri adecvate în unitățile școlare, această măsură este inutilă și neavenită. Nu va face decât să completeze șirul măsurilor inutile, populiste și păgubitoare de care «beneficiem» de aproape 30 de ani încoace. Mai mult decât atât, nu putem înțelege cum inițiatorul acestui proiect, domnul senator Liviu Marian Pop, profesor în învățământul preuniversitar și fost lider cu funcție de conducere la cel mai înalt nivel al unei federații sindicale, se poate lăuda cu o astfel de inițiativă, în condițiile în care 15.000- 20.000 de colegi ai dânsului vor rămâne fără catedră, susține Ieneșescu.

  • Ana Silva spune:

    Ca raman 300 de cadre didactice fara catedra este o problema! Insa problema cu adevarat majora este aceea ca, sunt scolile fara elevi ! Ce clase sunt acelea ( in mediul rural)cu 7-8 elevi! Cred ca trebuie regandit intregul sistem de invatamant!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției