Angajații din toate centrele aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad au fost testați pentru COVID-19 în aceste zile, după ce la Pecica și Sântana, DSP a depistat cazuri de infectare în unități sociale. Căminul din Sântana este însă administrat de un furnizor privat și nu de direcție.

S-au făcut 287 de teste, la care se adaugă alte 44 de probe biologice prelevate de la beneficiarii din Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Pecica. În total, cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Arad și a Consiliului Județean Arad au fost aplicate în centrele DGASPC Arad, 331 de teste.

Astfel, au fost testați atât angajații din prima tură, aflați timp de 14 zile în centre alături de beneficiari, cât și personalul care a intrat de luni, în schimbul doi, tot pentru o perioadă de două săptămâni, în conformitate cu prevederile ordonanțelor militare în vigoare.

Rezultatele au scos la iveală un număr de 10 beneficiari și 9 angajați (n.a doi dintre aceștia provenind din tura a doua, care urma să intre în serviciu în centre) au fost confirmați pozitiv la infectarea cu virusul COVID-19, restul testelor având rezultate negative.

DGASPC Arad mulțumește cadrelor medicale din instituție care s-au ocupat de prelevarea probelor biologice de la beneficiari și angajați în depline condiții de securitate, DSP Arad pentru aprobarea testării și Consililui Județean Arad pentru sprijinul acordat în această acțiune de o importanță deosebită”, precizează Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.

DGASPC Arad precizează că în sudordinea instituției funcționează – pe componenta persoane adulte cu dizabilități – centre de îngrijire și asistență și centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane cu dizabilități. Căminele pentru persoanele vârstnice din județul Arad în care au fost depistate cazuri pozitive de contaminare cu virusul COVID-19 sunt administrate de furnizori privați de servicii sociale din județul nostru“, precizează conducerea DGASPC Arad.

Recomandările redacției