În acest sfârsit de săptămână, a fost semnat ordinul prin care 338 de voluntari care interveneau în situații de urgență la nivelul județelor Arad, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu vor deveni oficial colegi salvatori în cadrul inspectoratelor județene din subordinea MAI.

Experiența acestor oameni nu poate fi pierdută, mai ales că ei dau siguranță comunităților din care fac parte. De aceea, autorităţile în domeniu au hotărât  să se implice ca salvatorii voluntari să devină angajați permanenți ai Inspectoratelor pentru Situații de Urgență. Este un gest absolut firesc în aceste vremuri nefireşti, având în vedere că acești oameni sunt pregătiți pentru acțiunile în cazuri de urgență.

Toți cunosc specificul zonelor de intervenție și, mai ales, știu că rapiditatea într-o astfel de situație poate face diferența între viață și moarte.  Cu siguranță, ei vor contribui la salvarea multor vieți şi de acum înainte.

“Le mulțumesc colegilor din Guvernul României pentru că au sprijinit demersul Ministerului Afacerilor Interne. Încă de la preluarea mandatului, împreună, încercăm să găsim soluții pentru o Românie mai bună. Bine ați venit în rândurile noastre, dragi salvatori”, spune Marcel Velea.

Recomandările redacției