Peste 35 milioane de lei pentru învățământ online performant

0
213

La ședința extraordinară de luni, 16 noiembrie, consilierii municipali sunt chemați să voteze modificarea hotărârii  nr. 461/2020 privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici (financiari) ai proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul „Învățământ on-line performant în Arad”. Mai exact, este vorba de bugetul proiectului, valoarea totală a  acestuia se va schimba și va fi în cuantum de 35.582.149,32 lei, inclusiv TVA. De  asemenea,  se va schimba și suma privind contribuția proprie în proiect a Municipiului Arad, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, care vor fi în  sumă de 711.642,98 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului.  Numărul  de elevi din învățământul preuniversitar de stat sprijiniți cu echipamente mobile IT pentru a participa la cursuri on-line va fi de 18.166 elevi, care reprezintă  798 clase. De asemenea, un număr de 1.147 profesori  din unitățile de învățământ preuniversitar  vor fi sprijiniți cu  dispozitive IT pentru a participa la cursuri on-line. Conform prevederilor Ghidului solicitantului, la Capitolul 1.8, alocarea stabilită pentru apelul de proiecte, așa cum a fost acesta modificat, în realizarea bugetului proiectului se va ține cont că finanțarea achiziției echipamentelor IT mobile de tip tabletă pentru uz școlar este una până la un anunit cuantum. Astfel, suma alocată se acordă în limita unei valori nerambursabile de 250 euro/tabletă fără TVA pentru uz școlar (cu abonament lunar la internet pe o perioada de minim 24 luni, inclus în valoarea de achiziție), echivalentul în lei. Este de așteptat ca acest nproeict de hotărâre să treacă fără probleme la vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.